 |
| FOTO: Lucian Petru GOJA |
Uimitor cum ne putem ataşa de lucrurile urâte
garajele pline de zăpadă murdară de sub fereastră
peretarul cu cerb de pe peretele străbunicii
singurătatea ca un monstru ascuns între pereţii casei
urlând spasmodic în cochilia sufletului
ţiuitul urechilor şi nevoia
de a-ţi spune cu voce tare lucruri mângâietoare
în timp ce te priveşti în oglindă şi ţi se pare
că acolo e o fiinţă mai bună decât tine, mai frumoasă, mai populară
tocmai sosită de la un vin cu băieţii
ea te mângâie pe obraz
cu mâna ei moale de sticlă
îţi spune „noapte bună,
a fost încă o zi reuşită”.
Niciun comentariu: