 |
| FOTO: Lucian Petru GOJA |
nu există pe lume greutate mai mare
decât cea a oamenilor triști
greața trezitului dimineața
pleoapele de plumb apăsând ochii în orbite
coastele strivind inima
oasele lor sfărâmicioase atrag bosonii Higgs
cum tu atragi privirile bărbaților pe stradă
ca și cum ar fi înmuiate în miere
gâzele în extaz general
particula lui Dumnezeu e tristețea
secretul pe care îl primim înainte de a ne naște
și care crește precum un bulgăre rostogolit
uneori se oprește
un copil care mușcă din vata de zahăr
atingerea întâmplătoare a unei femei străine
răsăritul de soare peste un munte înzăpezit
liniștea nu durează mai mult de o clipă
apoi bulgărele pleacă iar la vale
până când coastele nu mai pot să-l cuprindă
o noapte înghețată se lasă peste ființă
nu se mai aud nici măcar suspinele.
Niciun comentariu: