 |
| FOTO: Lucian Petru GOJA |
în ţesuturile mele e atâta singurătate
încât se aud greierii
pielea mea secretă strat peste strat
de poveşti protectoare
coconul păstrează în el căldura vagă
a iubirii de sine
organele sunt răni vii
în care muştele depun ouă
încrederea bălteşte pe duşumea
o lipăie cu poftă pisica
cu pleoapele cusute şi ochii întorşi
citesc runele inimii
poveşti cu personaje care
râd când ar vrea să plângă şi
nu găsesc motivul să
deschidă ochii dimineaţa
să-i închidă seara
să îşi lege şireturile pantofilor să
se spele pe dinţi
astfel în inima mea e mereu haos
şi multă confuzie
sentimentele mele sunt greşite contravin
moralei societăţii
inima bate deasupra unui hău negru care
înghite toate efuziunile
oprite oricum la jumătatea gestului
tandreţea naşte o palmă pe obraz
îmi înghit vorbele dulci
le păstrez doar pentru dialogurile interioare
chiar şi atunci mă aleg uneori cu
câte o replică acră un zâmbet ironic
dar cel puţin nu mă topesc de tot
de ruşine.
Niciun comentariu: