 |
| FOTO: Lucian Petru GOJA |
sfârșitul lumii nu e o furtună care
își anunță sosirea prin semne
de toți știute
e un năvod de oțel invizibil
în care suntem prinși ca niște
vietăți inconștiente
neliniștea ca un abuz de cafea
ne cuprinde branhiile fragile
când conspirațiile adaugă peste pieile solzoase
straturi-straturi de intrigi
livrate în ambalaje de adevăruri supreme
când politicienii calcă peste noi
cu labele lor uriașe strivitoare
făcându-ne capetele terci și
spunându-ne zâmbind de la tribune că
totul e spre binele nostru
ne sufocăm unii pe alții
în balta noastră tot mai strâmtă
zgomotul de fond al vieții celorlalți
ne sâcâie ca o bormașină la ore mici
duminica plătim preoți
pentru iertarea păcatelor
chiria pentru un spațiu decent
pe norișorul trandafiriu
în restul zilelor ne târâm
ca ghemele de râme
preocupate doar de propria digestie
înfierăm urma de mucus
lăsată de altul pe ecranul albastru al lumii
defecăm cu satisfacție de la fereastră
direct în grădina vecinului
cu care nu împărțim același sânge
sau același cont în bancă
viața asta e despre
cine strigă mai tare
a supraviețui înseamnă
a-l reduce la zero pe celălalt
sfârșitul lumii nu l-a ghicit Nostradamus
lumea e moartă demult și pute
noi suntem bocitoarele care
își smulg hainele pe marginea gropii.
Niciun comentariu: