port mereu în buzunar
flaconul cu lacrimi artificiale
plânsul ajută mi-a spus
plânsul eliberează
forţele naturii din cuşca de carne
şi elefanţii plâng
nu eşti nimic altceva
decât un elefant care a învăţat să se machieze
dincolo de fondul de ten
întins direct pe muşchiul inimii
e un râu sălbatic
care pune în mişcare hidrocentrala emoţiilor
privesc numai înainte
lumea de la nivelul ochilor mei
conţine suficientă ură
şi lipsă de empatie
pentru ca inima mea
să se stafidească
la picioare
o baltă cu un porumbel lovit de maşină
pe cer
fumul muntelui de gunoaie
refuz să le văd
în mine se află toată lumea aceasta
miniaturizată într-o casă de păpuşi
doar uneori
un copil care scormoneşte în container
un băiat cu gura mânjită de muci
mă face să duc mâna la buzunar
să caut moneda de cincizeci de bani
păstrată pentru căruciorul de la supermarket
dau peste flaconul cât un deget
din ochi îmi ţâşnesc puhoaie
cu care spăl gura copilului
din mine.
Niciun comentariu: