Eu şi Bobiţă - Fabrica de fericire

sâmbătă, 16 septembrie 2017

Eu şi Bobiţă


La noi în cartier, oamenii-s ca pescăruşii. Ştii luptele alea dintre un pescăruş şi un câine, când amândoi vor să se aleagă cu covrigul uscat, aruncat pe jos? Îi mai ceva ca bătăile lu' Grasu cu Chioru. Mai întâi zici că o să câştige dulăul, că-i mai mare şi are patru labe, nu două, plus o grămadă de dinţi, dar până la urmă pescăruşul se dovedeşte mai tupeist şi mai şmecher şi fură tot covrigul.
Foto: Diana Topan
Uneori, în curtea blocului, mă întind pe jos, lângă un morman de gunoaie, şi privesc pescăruşii cum plutesc pe cer, liniştiţi ca nişte bărci. Aş da orice să fiu un pescăruş.
La noi la bloc nu-i niciodată linişte. Uneori, mama spală rufe şi le întinde pe barele de fier fixate sub geam. Atunci, tanti Pamela, vecina noastră de dedesubt, scoate capul pe geam şi începe să ţipe că cearceaful întins de mama la uscat îi acoperă fereastra. Mama strigă şi ea, şi atunci tanti Pamela trage de cearceaf până îl dă jos. Apoi îl lasă să cadă în container. Mama, de ciudă, o scuipă direct în cap, iar apoi închide fereastra cu zgomot şi spune „scroafă ordinară”. Altădată mama vorbeşte despre ce face tanti Pamela, dar nu îi spune Pamela, îi spune Scroafa ordinară, şi atunci noi ştim că e vorba despre tanti Pamela.
Şi noi, copiii, suntem tot ca pescăruşii. Eu, de exemplu, când mă joc fotbal în curte, aştept mereu să iasă afară Sorinel, puştiul ăla mic şi gras din blocul vecin. El are întotdeauna la el o felie de pâine cu dulceaţă şi eu i-o fur, şi atunci el începe să urle ca prostu'. Maică-sa vine repede şi îl întreabă de ce urlă, da' între timp eu am terminat de mâncat pâinea şi mă fac că nu ştiu nimic. Iar Sorinel nu ştie încă să vorbească, deşi are deja trei ani. Cred că s-a lovit la cap când l-a scos doctorul din burta lu' maică-sa.
Mie mi-e foame tot timpul, mai ales de când am un nou prieten – pe Bobiţă. Bobiţă vine la noi la fereastră în fiecare zi. Eu îl aştept şi îi păstrez jumătate din felia mea de pâine cu untură de la micul dejun. El o hăpăie rapid. Cred că ar vrea să-i dau mai mult, dar eu de fiecare dată îi spun că o dietă sănătoasă fără peşte nu se poate. Ştiu, fiindcă mi-a zis doamna învăţătoare. Aşa că îl trimit la pescuit.
Ieri, fratele meu cel mic s-a îmbolnăvit, şi mama mi-a spus să fac ce-oi şti, dar să aduc acasă o pâine. Bine, nu e ca şi cum nu ar mai avea bani deloc, dar îi trebuie pentru medicamente. Într-un fel sunt mândru când mi se cere să aduc pâine. Înseamnă că sunt mare şi pot să mă descurc. Dar uneori câte o tanti mă întreabă de ce nu sunt la şcoală şi de ce mama mă trimite la cerşit. Mama nu mă trimite şi oricum e vacanţă, da' n-am niciun chef să stau la poveşti cu toate tantile.
Cobor un etaj. Pe casa scărilor e aproape întuneric, noroc că peretele din capătul coridorului lipseşte şi intră puţină lumină. Îl văd pe nenea Romeo, vecinul nostru. Are în mână o secure şi crapă o uşă. Îi trebuie lemne de foc. Mă duc şi îi cer bani de-o pâine. Ne-a mai ajutat el şi altădată.
-Spune-i la mă-ta că nu-i mai dau niciun leu până nu îşi pune la bătaie fofoloanca. Ştii ce-i aia?
Nu ştiu, dar nu-mi place rânjetul lui şi plec. Mă duc la câteva străzi mai încolo şi mă aşez lângă uşa magazinului de unde mai cumpărăm uneori pâine şi lapte. Întind mâna cu palma în sus, aşa cum am mai făcut de câteva ori. Peste ceva timp apare un băiat mare şi mă întreabă dacă mi-i foame. Îi spun că da şi că vreau o pâine. Intră în magazin şi îmi aduce imediat o pâine mare. Da' nu plec, ştiu că dacă-s răbdător o să primesc şi ceva bun. Mai strâng câteva monede şi apoi o tanti îmi dă o ciocolată mare. O mănânc pe toată. Mi-e puţin greaţă, dar sunt fericit. Mă ridic şi pornesc spre casă. Lângă blocul lui Grasu, Grasu şi cei doi prieteni ai lui mă fluieră.
-Hai, barosane, dă-ne şi nouă ceva, zice Grasu.
-Ce să vă dau?, întreb eu, ridicând din umeri.
-Restul de la pâine. Doar nu te-a trimis mă-ta la magazin cu bani ficşi.
O iau la fugă, că ştiu că Grasu pocneşte tare. Prietenii lui Grasu mă prind imediat şi îmi răsucesc mâinile la spate. Apoi îmi caută prin buzunare şi mă jecmănesc de toţi banii.
-Fii atent ce bazat e gagiu', spune unul, şi Grasu îmi strânge nasul între două degete până îmi dă borşul. Apoi îmi dă un şut în fund. Doare al dracului, dar măcar nu mi-au luat şi pâinea. Fug acasă. Când intru, îs tot plin de sânge pe tricou. Mama se repede la mine şi mă întinde pe pat, lângă fratele meu bolnav. Apoi mă şterge pe faţă cu o cârpă udă.
-Cu cine te-ai bătut iar, belea?, mă întreabă. Apoi mă pupă: Lasă că îţi face mama pâine cu ou şi o să te simţi mai bine.
Iar eu atunci îl văd pe Bobiţă pe geam şi îi fac cu ochiul: în seara asta o să fii un pescăruş ghiftuit.

Niciun comentariu:

@diana.topan