Fotograful Răzvan Voiculescu a invitat iubitorii de fotografie şi autentic
la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare luni, 5 martie, la ceea ce
el şi-a propus să fie nimic altceva decât o şezătoare. O şezătoare culturală,
prilejuită de lansarea celei de-a treia piese a trilogiei ROST, a cărei
construcţie i-a permis lui Răzvan Voiculescu să cunoască mai bine tradiţiile
româneşti şi pe păstrătorii lor.
 |
| Răzvan Voiculescu |
Fotograful este deja un prieten al
Maramureşului, pe care îl străbate adesea în căutare de frumos şi de oameni
care îşi iubesc rădăcinile, şi unde vine, o dată la câţiva ani, să îşi lanseze
albumele.
Trilogia, a cărei naştere a durat şase ani,
cuprinde albumele „ROST – esenţe, gusturi şi stări româneşti” (2013) şi „Dor de
ROST”, iar de curând ea a fost desăvârşită prin albumul de fotografie şi filmul
„ROST. 12 Hotare”. Prin aceste lucrări, Răzvan Voiculescu şi-a propus să
descopere oameni pe care nimeni nu îi scoate în evidenţă, despre existenţa
cărora nu aflăm decât foarte rar şi cu totul întâmplător. Ei sunt oameni care
au renunţat la viaţa modernă, pentru care contactul cu pământul, peisajul de
ţară sau grădina cu flori din spatele casei sunt mai importante decât confortul
pe care ţi-l poate da supermarketul aflat la doi paşi de casă sau transportul
în comun. Albumul lansat acum marchează o cotitură în preocupările lui Răzvan
Voiculescu, acesta dedicând mai mult timp şi spaţiu tipografic păstrătorilor de
rost tineri, şi devenind interesat de promovarea unor construcţii vechi, precum
conace, cule şi biserici de lemn.
De altfel, la evenimentul de la bibliotecă fotograful a venit însoţit de
trei tineri, fiecare uimitor în felul lui. Ligia Alexandra Bodea locuieşte în
localitatea Iaz din judeţul Sălaj, locul unde au trăit bunicii ei, a căror
casă, acum, la maturitate, a reuşit să o salveze de la demolare. În plus, ea a
relocat alte căsuţe vechi şi îşi dedică timpul organizării de ateliere de
pictat icoane pe sticlă şi de ţesut. De asemenea, se ocupă de cercetarea
etnologică şi antropologică a vieţii de odinioară din sat.
Patricia Tăut este descendenta unei familii din Ţara Lăpuşului, satul
Drăghia, unde strămoşii ei s-au ocupat din tată în fiu de întreţinerea
bisericii.
 |
Patricia Tăut
|
Bunicul ei a fost preot acolo şi pentru el s-a întors Patricia în
sat, devenind “fata cu cheia”. Ea spune că „în Drăghia, trăirea se mută în
interior”, şi numeşte localitatea „un sat de bunici care m-a găsit pe mine şi
m-a rugat să nu îl las să moară”.
Răzvan Roşu este din Satu Mare şi se ocupă de scrierea unor lucrări
ştiinţifice cu caracter etnologic şi antropologic, dar şi de muzică.
Instrumentele lui de suflat arhaice au un sunet aparte. A început admirându-şi
bunicul, “unul dintre cei mai interesanţi povestitori pe care i-am cunoscut”,
apoi umblând pe coclauri în căutare de poveşti şi de folclor muzical. Nu este
mulţumit de informaţia scrisă care există despre zona sa şi încearcă să
o îmbogăţească şi să aducă corecţiile necesare.
 |
Răzvan Roşu
|
Un alt invitat al lui Răzvan Voiculescu la această şezătoare a fost dr.
Ioan Marchiş, artist plastic şi autor de cărţi, care şi-a început intervenţia
printr-o prezentare a pleiadei de artişti fotografi care rezidă în Baia Mare.
El a remarcat, apoi, că în nicio istorie plastică a oraşului nu este cuprinsă
fotografia. Despre Răzvan Voiculescu, Marchiş a remarcat că este “un personaj extrem de civilizat şi modernizat al
Bucureştiului, care s-a afirmat de la început cu fotografie de elită, cu
fotografie de mare calitate artistică.” În continuare, Marchiş a făcut
distincţia dintre imaginar şi imaginal, şi a prezentat disputa care există în
mediul artistic privind încadrarea fotografiei ca artă sau nu.
 |
| Dr. Ioan Marchiş |
În final, Răzvan Voiculescu a ţinut să sublinieze că toate albumele sale
reprezintă strict o viziune personală.
Niciun comentariu: