Scrisoare catre cei care salveaza onoarea Romaniei - Fabrica de fericire

luni, 25 iunie 2018

Scrisoare catre cei care salveaza onoarea Romaniei

Stau singura undeva, in linistea unui apartament din Franta, si savurez un pahar de vin roze, citind literatura, in timp ce din spatele ecranului razbate vuietul tarii mele. Alaltaieri am fost la Lyon si am petrecut o dupa-amiaza si o seara superbe intr-o companie minunata, ne-am plimbat pe stradute inguste, pline de turisti, si ne-am bucurat de ospitalitatea celebrelor bouchons lyonnais. Si totul a fost perfect, mai putin sentimentul de vinovatie. Sentimentul ca nu sunt in locul potrivit. Ca ar trebui sa fiu alaturi de prietenii mei din Romania, in strada, impartind cu ei titulatura de sobolani, mult mai dezirabila, de altfel, decat cea de hot sau politician corupt.
Sunt captiva intr-un vartej de sentimente. Sunt rupta in doua intre dorinta de a lupta si cea de a fugi cat mai departe. Intre idealism si pragmatism. Tot ce stiu e ca nu sunt gata sa imi sacrific restul vietii traind intr-o dictatura. Am trait in dictatura pana la 11 ani si imi amintesc perfect sentimentul de teroare. Frica de a spune ceea ce crezi. Neincrederea in cei de langa tine. Vesnicul sentiment de alerta. Perpetua panda. Nu pot sa ma intorc la acele vremuri.
Stau singura undeva, in linistea unui apartament din Franta, si ma intreb unde-mi e locul. N-am fost niciodata buna la luat decizii. Mereu am obiceiul sa cantaresc la infinit fiecare posibilitate. Sa pun in balanta avantaje si dezavantaje. Sa fac un pas inainte, iar apoi alti doi inapoi.
Mi se pare incorect ca cineva sa fie silit sa ia astfel de decizii. Ca cineva sa fie silit sa isi paraseasca tara pentru a trai o viata decenta. Pentru ca traiul intr-o tara straina vine, invariabil, cu un alt gen de frustrari. Cea de a nu-ti putea vorbi limba materna, cea de a -i parasi pe cei dragi. Si totusi, asta s-a intamplat si se va mai intampla pentru milioane de romani. Uneori mi se pare ca golirea Romaniei de cei mai activi si mai capabili locuitori ai ei e un plan diabolic pus la cale de politicieni venali.
Si iar imi ajunge la urechi vuietul acela. Vacarmul e bun, el nu inseamna decat ca cei de acasa sunt treji. Ca nu se lasa pusi la pamant de politicienii certati cu legea. Ca lupta, ca ies in strada, ca striga, ca tipa. Ca sunt vii. Si ca, opunandu-se, salveaza cel putin onoarea unei tari. Poate si viitorul ei.
Cred intr-una puterea cetateanului. Cred. 

*** Iertare pentru lipsa diacriticelor. Le voi recupera de indata ce ma intorc in Romania.

Niciun comentariu:

@diana.topan