Numărătoare

FOTO: Lucian Petru GOJA

(Ascultă-mă citind poemul AICI.)

trei sute treizeci şi doi. zi de zi

numărăm pe degete alţi şi alţi morţi

şi degetele nu ne ajung.

trei sute treizeci şi doi. niciunul nu mi-a vorbit vreodată

niciunul nu m-a înjurat nu m-a sărutat

nu mi-a dat să beau o cafea rece într-o zi toridă

niciunul nu m-a privit în ochi ca să-mi citească sufletul

pentru mine morţii nu au chipuri nu au nume

nu au trecut nu au iubiri ratate nu au visuri imposibile

amânate o viaţă în aşteptarea pensiei

pentru mine morţii sunt cifre vârste judeţe

şi tot ce mai încape într-o statistică oficială

sufăr de eczemele înflorite pe mâini de la prea mult dezinfectant

sufăr de acneea îmbobocită în jurul gurii sub masca chirurgicală

sufăr de tăişul singurătăţii trecut cu lovituri scurte prin colţurile sufletului

harşti harşti

sufăr de disperarea care mă cuprinde în fiecare seară

după o nouă zi în care nu ne-am atins

sufăr de liniştea care mănâncă din trupul meu

ca o creatură sinistră a nopţii muşcătură după muşcătură

iar corpul meu mutilat se umple de bale lipicioase

şi suferinţa mă ţine în viaţă căci viaţa este suferinţă

cei trei sute treizeci şi doi sunt imuni la suferinţă

încă mai sper

că numărul acesta sinistru care se îndoapă zi de zi cu alte şi alte nume

cu vârste locuri şi tot ce poate cuprinde o statistică oficială

să-mi rămână pe veci imposibil de tradus

în chipuri vorbe priviri lungi şi amintiri sângerânde