 |
| FOTO: Lucian Petru GOJA |
vârsta fericirii absolute nu există
nu trăim copilăria
ca pe un câmp de maci catifelaţi ca pe o vată de zahăr
în care ne scufundăm cu serenitate.
copilă fiind mergeam la culcare
patul locul dezastrului al bătăliilor sângeroase
în care părinţii mei mureau seară de seară
iar eu rătăceam în mecanismul absurd al realului
cu venele secătuite.
nimeni nu mă mai chema acasă de la joacă
nimeni nu mă aştepta cu o felie de pâine cu dulceaţă.
pe drumul de la şcoală
plănuiam cum o să-mi cresc cei zece copii înfiaţi
cum o să fiu prietenă şi medic
pentru femeile care aduc copii pe lume.
42 şi aplicaţia îmi spune
ovulation în 3 days
high chance of getting pregnant
ereditatea poartă cocoaşa tristeţilor angoasante
a melancoliilor prăpăstioase a spaimei de lucrurile practice
a veşnicei dezordini pe birou şi în minte
sângele mai amar decât gustul dezamăgirilor
învelişul inimii mai casant decât coaja de ou.
curând nu voi mai fi femeie
curând singurătăţile mele se vor alinia
inima şi ovarele vor cădea la pace
bătrânii votează întotdeauna pentru armistiţiu.
n-am înfiat niciun copil
nu am uşurat primul ţipăt al niciunui prunc
mama încă îmi găteşte orez în lapte
tata îmi trimite e-mail-uri cu prognoza meteo
să mă feresc de guturai
totul e ca la început
doar soarele irişilor puroiază
plăcerea legănării pe valuri s-a stins
un pescar cu oasele cioburi
se zbate să ajungă la malul
respiraţiei mele.
e beznă cad în gol
groaza cu care am ajuns să mă împrietenesc
doar moartea altora mă mai sperie
abrog ziua de mâine
certitudinea e liniştea limitei
mătasea vidului încolăcindu-mi inima
ca un şarpe.
Niciun comentariu: