La noi în cartier,
oamenii-s ca pescăruşii. Ştii luptele alea dintre un pescăruş şi
un câine, când amândoi vor să se aleagă cu covrigul uscat,
aruncat pe jos? Îi mai ceva ca bătăile lu'
Grasu cu Chioru. Mai întâi zici că o să câştige dulăul, că-i
mai mare şi are patru labe, nu două, plus o grămadă de dinţi,
dar până la urmă pescăruşul se dovedeşte mai tupeist şi mai
şmecher şi fură tot covrigul.
 | |
| Foto: Diana Topan |
Uneori, în curtea
blocului, mă întind pe jos, lângă un morman de gunoaie, şi
privesc pescăruşii cum plutesc pe cer, liniştiţi ca nişte bărci.
Aş da orice să fiu un pescăruş.
La noi la bloc nu-i
niciodată linişte. Uneori, mama spală rufe şi le întinde pe
barele de fier fixate sub geam. Atunci, tanti Pamela, vecina noastră
de dedesubt, scoate capul pe geam şi începe să ţipe că
cearceaful întins de mama la uscat îi acoperă fereastra. Mama
strigă şi ea, şi atunci tanti Pamela trage de cearceaf până îl
dă jos. Apoi îl lasă să cadă în container. Mama, de ciudă, o
scuipă direct în cap, iar apoi închide fereastra cu zgomot şi
spune „scroafă ordinară”. Altădată mama vorbeşte despre ce
face tanti Pamela, dar nu îi spune Pamela, îi spune Scroafa
ordinară, şi atunci noi ştim că e vorba despre tanti Pamela.
Şi noi, copiii,
suntem tot ca pescăruşii. Eu, de exemplu, când mă joc fotbal în
curte, aştept mereu să iasă afară Sorinel, puştiul ăla mic şi
gras din blocul vecin. El are întotdeauna la el o felie de pâine cu
dulceaţă şi eu i-o fur, şi atunci el începe să urle ca prostu'.
Maică-sa vine repede şi îl întreabă de ce urlă, da'
între timp eu am terminat de mâncat pâinea şi mă fac că nu ştiu
nimic. Iar Sorinel nu ştie încă să vorbească, deşi are deja
trei ani. Cred că s-a lovit la cap când l-a scos doctorul din burta
lu' maică-sa.
Mie mi-e foame tot
timpul, mai ales de când am un nou prieten – pe Bobiţă. Bobiţă
vine la noi la fereastră în fiecare zi. Eu îl aştept şi îi
păstrez jumătate din felia mea de pâine cu untură de la micul
dejun. El o hăpăie rapid. Cred că ar vrea să-i dau mai mult, dar
eu de fiecare dată îi spun că o dietă sănătoasă fără peşte
nu se poate. Ştiu, fiindcă mi-a zis doamna învăţătoare. Aşa că
îl trimit la pescuit.
Ieri, fratele meu cel
mic s-a îmbolnăvit, şi mama mi-a spus să fac ce-oi şti, dar să
aduc acasă o pâine. Bine, nu e ca şi cum nu ar mai avea bani
deloc, dar îi trebuie pentru medicamente. Într-un fel sunt mândru
când mi se cere să aduc pâine. Înseamnă că sunt mare şi pot să
mă descurc. Dar uneori câte o tanti mă întreabă de ce nu sunt la
şcoală şi de ce mama mă trimite la cerşit. Mama nu mă trimite
şi oricum e vacanţă, da' n-am niciun
chef să stau la poveşti cu toate tantile.
Cobor un etaj. Pe casa
scărilor e aproape întuneric, noroc că peretele din capătul
coridorului lipseşte şi intră puţină lumină. Îl văd pe nenea
Romeo, vecinul nostru. Are în mână o secure şi crapă o uşă. Îi
trebuie lemne de foc. Mă duc şi îi cer bani de-o pâine. Ne-a mai
ajutat el şi altădată.
-Spune-i la mă-ta că
nu-i mai dau niciun leu până nu îşi pune la bătaie fofoloanca.
Ştii ce-i aia?
Nu ştiu, dar nu-mi
place rânjetul lui şi plec. Mă duc la câteva străzi mai încolo
şi mă aşez lângă uşa magazinului de unde mai cumpărăm uneori
pâine şi lapte. Întind mâna cu palma în sus, aşa cum am mai
făcut de câteva ori. Peste ceva timp
apare un băiat mare şi mă întreabă dacă mi-i foame. Îi spun că
da şi că vreau o pâine. Intră în magazin şi îmi aduce imediat
o pâine mare. Da' nu plec, ştiu că
dacă-s răbdător o să primesc şi ceva
bun. Mai strâng câteva monede şi apoi o tanti îmi dă o ciocolată
mare. O mănânc pe toată. Mi-e puţin greaţă, dar sunt fericit.
Mă ridic şi pornesc spre casă. Lângă blocul lui Grasu, Grasu şi
cei doi prieteni ai lui mă fluieră.
-Hai, barosane, dă-ne
şi nouă ceva, zice Grasu.
-Ce să vă dau?,
întreb eu, ridicând din umeri.
-Restul de la pâine.
Doar nu te-a trimis mă-ta la magazin cu bani ficşi.
O iau la fugă, că
ştiu că Grasu pocneşte tare. Prietenii lui Grasu mă prind imediat
şi îmi răsucesc mâinile la spate. Apoi îmi caută prin buzunare
şi mă jecmănesc de toţi banii.
-Fii atent ce bazat e
gagiu', spune unul, şi Grasu îmi strânge
nasul între două degete până îmi dă borşul. Apoi îmi dă un
şut în fund. Doare al dracului, dar măcar nu mi-au luat şi
pâinea. Fug acasă. Când intru, îs tot plin de sânge pe tricou.
Mama se repede la mine şi mă întinde pe pat, lângă fratele meu
bolnav. Apoi mă şterge pe faţă cu o cârpă udă.
-Cu cine te-ai bătut
iar, belea?, mă întreabă. Apoi mă pupă: Lasă că îţi face
mama pâine cu ou şi o să te simţi mai bine.
Iar eu atunci îl văd
pe Bobiţă pe geam şi îi fac cu ochiul: în seara asta o să fii
un pescăruş ghiftuit.
Niciun comentariu: