Miracolul unei seri cu STING - Fabrica de fericire

miercuri, 18 octombrie 2017

Miracolul unei seri cu STING


Nu sunt genul care să urmărească febril programul concertelor marilor staruri rock şi care să se deplaseze sute de kilometri doar pentru a fi alături de muzicienii preferaţi. Îmi place să gust muzica în intimitatea casei mele, ascultând CD-uri sau, cel mai adesea, apelând la tot mai vasta ofertă de pe YouTube. Şi totuşi, când am aflat că STING vine la Cluj, mi s-a părut imposibil să ratez un asemenea concert. În ciuda preţului pipărat al biletului, în ciuda distanţei, în ciuda aglomeraţiei.

Concertul era programat pentru data de 17 octombrie 2017, de la ora 20. Am ajuns printre primii, graţie unui taximetrist vorbăreţ, amuzant şi bun şofer. Deşi mă aflam pentru prima oară în Sala polivalentă, m-am descurcat uşor, căci am găsit câţiva oameni simpatici care m-au sfătuit cu privire la sectorul în care trebuia să ajung, la felul în care se cumpărau băuturile şi la amplasarea toaletelor. În sala unde urma să aibă loc concertul mi s-a părut că mirosea a mâncare, şi m-am amuzat gândindu-mă la meniul pe care l-o fi gătit bucătarul pentru STING şi echipa lui. Încet, încet, sala, care are o capacitate de 10.000 de locuri, s-a umplut. Din păcate, oamenii au continuat să sosească şi mult după ce concertul începuse.

Surprinzător, STING, pe numele său real Gordon Sumner, a apărut pe scenă chiar la ora 20 şi a cântat o piesă în duet cu Joe Sumner. Apoi a spus, în engleză: „Acum vă las în compania fiului meu, care s-ar părea că ştie româneşte”. Iar Joe a replicat în limba română: „Tatăl meu crede că ştiu vorbi româneşte. Este nebun?!” Joe Sumner, care cântă bine, deşi nu are aceeaşi amprentă aparte a vocii ca tatăl lui, şi-a încheiat recitalul cu o melodie pe care de obicei le-o cântă copiilor lui.
Când STING a intrat din nou în scenă, nimeni nu i-ar fi dat cei 66 de ani pe care îi arată buletinul lui. Evident preocupat şi de sănătatea şi forma fizică, nu doar de cea a vocii, cântăreţul s-a dovedit plin de energie şi un bun showman, mereu dispus să se joace cu sunetele pentru a antrena sala într-un dialog muzical. Dacă la primele piese cântate cu greu ai fi descoperit diferenţe faţă de variantele înregistrate ale melodiilor, odată cu încălzirea trupei improvizaţiile au fost tot mai dese. Vârsta nu i-a afectat vocea lui STING, care a dovedit că îşi controlează corzile vocale impecabil, iar muzicienii din spatele lui sunt şi ei de mare clasă. Pe lângă instrumentele clasice ale rock-ului – chitară, chitară bass, baterie, percuţie – de mare efect a fost acordeonul, ale cărui intervenţii la anumite piese au creat o atmosferă aparte. Din live band fac parte Dominic Miller, chitarist - unul dintre cei mai vechi colegi de scenă ai artistului, Josh Freese (tobe) şi Rufus Miller (chitară), alături de Joe Sumner ca invitat special şi de acordeonistul Percy Cardona (The Last Bandoleros).

Turneul a început în America de Nord în februarie, şi a parcurs mai mult de 50 de oraşe din Europa, America Centrala şi de Sud şi Asia. „E prima noastră noapte aici, la Cluj. Ne pare rău că am ajuns atât de târziu. E ultimul concert din turneu. We saved Cluj for last!”, le-a spus STING fanilor români, care i-au răspuns cu multă căldură. De altfel, spectatorii s-au purtat foarte bine, au fost plini de energie şi s-au bucurat la primele acorduri ale fiecărui hit, cântând şi aplaudând. Din păcate, nu scăpăm de dependenţa de tehnologie nici măcar în cele mai frumoase momente ale vieţii: zeci de telefoane filmau în fiecare moment al concertului, iar la „Englishman în New York” probabil au fost sute de luminiţe albastre deasupra capetelor spectatorilor.
„If I Ever Lose My Faith în You”, „Spirits in the Material World”, „Every Little Thing She Does is Magic”, „Mad About You”, „Fields of Gold”, „Shape of My Heart”, „She's Too Good For Me”, “Message in the Bottle”, “So Lonely”, “Desert Rose”, “Roxanne” eu fost alte piese care s-au auzit pe scena Sălii Polivalente, după cum se vede STING având grijă să cânte atât melodii din repertoriul The Police, cât şi succese mai noi. Nu au lipsit, de asemenea, cântecele de pe cel mai nou album, „57th&9th”. Concertul s-a încheiat cu două bisuri, ultimele piese fiind „Every Breath You Take” şi „Fragile”.
„Voi aţi făcut această seară specială!”, le-a spus STING celor din public, promiţându-le: „Ne vom revedea!” De abia aştept.

2 comentarii:

  1. Te citesc cu tot mai multă bucurie. Frumos ai relatat despre concert, îmi place mult. Bravo, pentru cum simți, cum exprimi ce simți.

    RăspundețiȘtergere

@diana.topan