Întârziatul

Am crezut întotdeauna că punctualitatea stă la baza civilizaţiei. De asta am şi divorţat de Sebi, el nu era niciodată punctual. Din cei şapte ani cât am fost căsătoriţi, jumătate mi i-am petrecut aşteptându-l.

Mi-am dat seama că nu e nicio speranţă să se îndrepte când a întârziat la nunta noastră. Stăteam în pragul bisericii, cu buclele pline de fixativ, duhnind a parfum scump şi încercând să nu-mi deranjez straturile de voal suprapuse ale rochiei, şi îl aşteptam. Rudele mă tot întrebau dacă nunta se mai ţine, mama avea lacrimi în ochi, iar eu învăţam ce înseamnă ura. Într-un final a apărut, m-a luat de braţ şi mi-a şoptit la ureche: „Ţi-am zis că şireturile alea nu se potriveau, a trebuit să umblu prin tot oraşul după unele ca lumea.” Iar eu îmi spuneam că primul lucru pe care îl voi fi făcut după ce mă voi fi văzut căsătorită era să-l spânzur cu şireturile alea nenorocite.

Foto: Diana Topan

Acum întârzie la propria înmormântare. Au scris în ziar că s-ar putea să fi fost ucis. Nevastă-sa e principalul suspect. N-o pot acuza: dacă a lăsat-o să-l aştepte în pat, fierbinte şi umedă, în timp ce el îşi analiza nuanţa smalţului dinţilor în oglindă, îşi tăia părul din nas cu forfecuţa de unghii şi îşi scotea punctele negre de pe piept, înseamnă că a avut toate motivele să-i vină de petrecanie. Dacă n-aş şti că nu mă suportă, m-aş duce chiar acum la ea şi i-aş spune: „Draga mea, nu-ţi face probleme, nici nu ştii câţi oameni îţi mulţumesc în gând în momentul ăsta.” Ea ar începe să plângă, eu mi-aş aminti de vremurile când eram îndrăgostiţi şi mi-ar da şi mie lacrimile, şi aşa ne-ar mai trece şi nouă timpul.

Uite, în sfârşit aduc sicriul. E închis. Mai bine aşa, prefer să nu-i mai văd moaca; nici în tinereţe nu era frumos, darmite acum, bătrân şi mort pe deasupra. Mă strecor printre oamenii din capelă, până când ajung aproape de sicriu. Îl prind de braţ pe cel mai bun prieten al lui Sebi, Flo, şi îl întreb ce s-a întâmplat. Îşi lipeşte buzele de urechea mea şi îmi spune: „Când am vrut să aducem sicriul de la apartament la capelă, am scăpat copârşeul pe scări. S-a deschis, şi Sebi s-a rostogolit pe scări până jos. Cusătura de la burtă, ştii, cea de la autopsie, i s-a desfăcut. Maţele, ficatul şi rinichii i s-au împrăştiat în scara blocului. Toate ca toate, dar mirosul era insuportabil. Până i-am strâns organele şi i le-am băgat înapoi, a durat ceva. Apoi cineva a trebuit să-l coasă la loc. Nevastă-sa nu a vrut, aşa că a căzut măgăreaţa pe mine. Eu nu ştiu coase decât în cruciuliţă. Aşa că a mai trecut un ceas. Nu e el de vină, săracul. Aşa a fost să fie.”