Dungi de lumină pe pântecele tău

Îţi văd şi acum lumina din ochi din ziua aceea, ziua în care el ţi-a dăruit pe neaşteptate o crenguţă înflorită de piersic şi ţi-a întins obrazul să îl săruţi. Credeai că te dispreţuieşte, te saluta din vârful buzelor, nu te privea niciodată în ochi, doar tu îl urmăreai pe ascuns.

Foto: Diana Topan

Te văd şi acum cum stăteai întinsă pe parchetul din sufrageria apartamentului tău. La televizor vorbeau întruna despre bombardamentul din Siria. Soarele calm de aprilie se strecura prin jaluzele şi îţi lumina dungi aurii pe pântecele gol. Aveai pe tine doar o pereche de şosete cu buline (de fapt, erau ale mele, dar ţi le dăruisem), iar casa păstra încă răceala şi umezeala iernii. Dar dungile acelea de pe abdomenul tău dogoreau şi exalau o aromă de unt şi vanilie. Dacă stăteai destul de mult în pata aceea de lumină, pe piele îţi apăreau bobiţe de sudoare, care se adunau la baza firişoarelor de puf blond, ca nişte lacuri într-o lume populată cu fiinţe microscopice. Aveai pielea albă, străvezie, şi sânii mici şi rotunzi ca ai celor trei graţii. Atunci el se arunca asupra ta ca o fiară flămândă şi tu icneai până când el se oprea şi te întreba: “Te doare, sau îţi place?” Te uitai la el cu infinită dragoste şi nu răspundeai nimic. Motanul se apropia curios şi se tot învârtea pe lângă voi, fluturându-şi coada de veveriţă. Tu chicoteai, bărbatul de deasupra ta se enerva tot mai tare. Într-un târziu, se aşeza lîngă tine pe parchetul încălzit de soare şi îşi aprindea o ţigară. Apoi mai aprindea una de la jarul primeia şi ţi-o oferea. Trăgeai din ea cu sete şi spuneai: „Nu-mi place să fumez lângă motan, mă tem să nu se îmbolnăvească.” Iar el te privea aproape cu răceală, sufla rotocoalele de fum şi îşi aşeza palma umedă pe genunchiul tău.

Foto: Diana Topan

Îmi amintesc cum v-aţi certat prima oară. Îi vorbeai despre femeile bătute de soţi şi despre copiii abandonaţi şi despre drepturile homosexualilor, iar el s-a enervat brusc. „La ce bun să vorbim despre toate astea”, te-a întrebat, „cu ce ne ajută?” Tu n-ai putut spune nimic. Era seară şi tocmai îţi terminaseşi de scris articolul pentru ziar. V-aţi strecurat în aşternuturi şi tu l-ai respins pentru prima oară. Era încă noapte când l-ai trezit şi i-ai spus că, indiferent dacă ne place sau nu, realitatea există şi că, oriunde ne-am ascunde, ea ne va ajunge din urmă. El a mormăit ceva neînţeles şi s-a culcat la loc. 
Ţin minte şi acum, am fost împreună să vedem un film premiat şi când ne-am întors, i-ai spus că nu suntem niciodată sută la sută heterosexuali sau sută la sută homosexuali. “Şi ce vrei să spui cu asta?!”, acuze, pumni în masă, uşi trântite, adio, asta a fost tot.
"Realitatea e peste tot", îmi spuneai şoptit, în timp ce îmi udai bluza cu lacrimile tale, iar eu te pişcam uşor de coapsă, ca să fiu sigură că tot ce se întâmpla era adevărat.

Acum blocul a fost renovat, sufrageria e a altcuiva, uneori privesc din stradă geamul fără jaluzele, motanul tău e la mine, bolnav de cancer. Te-ai lăsat de jurnalism, ai plecat din ţară, ai urmat o altă şcoală. Acum eşti asistentă medicală şi realitatea îţi urlă în faţă în fiecare zi. Ai pe altcineva, nu te mai doare când faci sex, te-ai lăsat de fumat de trei ori, ai un copil care creşte frumos. Doar uneori, când speli vasele sprijinită de chiuvetă, îţi aminteşti cum el obişnuia să te privească din spate şi să îţi întindă ţigara lui, din care trăgeai în timp ce de pe mâini ţi se scurgeau clăbuci.

Iar eu sunt tot aici, mângâind motanul care stă lungit pe fereastră, încălzindu-şi la soare blana ce îmi lasă pe degete miros de unt şi vanilie.

Cigarettes After Sex - Nothing's Gonna Hurt You, Baby