Azi am făcut iar
teme cu copiii de pe Pirită. Claudia (Costea) s-a dus după ei la marginea
oraşului şi i-a adus cu microbuzul la Centrul Rivulus Pueris, de lângă RFN.
Vreo 25 de copii s-au înghesuit în maşina prea mică şi fără aer condiţionat.
Alţi vreo zece au rămas la colibe, supăraţi că n-au mai încăput în microbuz. Ar
fi vrut să vină şi ei să facă teme, să coloreze, să mănânce dulciuri, să se
uite la desene animate şi să se joace în părculeţ. Nu s-a putut nicicum.
A lipsit şi
Maricica. Maricica, prietena mea din clasa întâi, viitoarea contabilă. A
trebuit să stea acasă, să aibă grijă de colibă şi de fraţii ei. Au venit copii
de clasa întâi şi mai mici, de vreo 5-6 ani. Cei mari aveau grijă de cei mici. Au
ajuns uzi de transpiraţie şi toropiţi de căldură. Au fugit la baie şi şi-au
udat părul, s-au spălat pe obraz şi pe braţe. Unul dintre copii a dormit tot
timpul, într-un scaun, răpus de oboseală. Viaţa pe care o duc îi privează
adesea de somnul atât de necesar unei dezvoltări armonioase.
 |
| Claudia Costea, arătându-le copiilor cum se desenează o căsuţă |
Ceilalţi au fost
destul de agitaţi azi. Au fost mulţi şi Claudia de abia a reuşit să îi facă să
stea cuminţi. Am fost şi patru voluntare (trei fete din Italia, Portugalia şi Turcia
şi cu mine), am ajutat cum am putut. Claudia le-a cerut copiilor să deseneze
casa în care le-ar plăcea să trăiască. Ba chiar le-a desenat o căsuţă pe tablă,
cu doi omuleţi şi un căţel în curte. Unii au desenat flori în faţa casei.
Alţii, mai micuţi, au făcut desene abstracte. Samuel a desenat cel mai minuţios.
În faţa casei era o bicicletă, care avea şi un loc special pentru sticla cu
apă. Era şi un omuleţ şi o maşină în
iarbă. Apoi au apărut o inimioară şi cuvântul „love”. Un vis complet de tihnă,
iubire şi bunăstare.
A urmat tema la
matematică. Adunări până la 20 şi descompunerea unor numere în zeci şi unităţi.
A mers bine, cu poticneli neînsemnate. Copiii au nevoie de încurajări, uneori
sunt ezitanţi, chiar dacă ştiu răspunsurile corecte. Ar fi fost nevoie de mai
mulţi voluntari care să îi ajute pe copiii mai măricei. Cei mici au colorat
căluţi în culorile curcubeului.
Apoi, Claudia le-a
dat copiilor napolitane, cireşe şi suc de mere. Mi-a spus că are o sponsorizare
pe care o drămuieşte cât poate de bine, să ajungă pentru mai mult timp. Copiii
cereau supliment la supliment. Păreau să nu se mai sature. Ne-a fost frică să
nu îi doară burtica.
În sfârşit, a venit
timpul să ieşim în parcul din apropierea Centrului. N-am mai apucat să facem şi
tema la limba română. Copiii de abia aşteaptă să meargă la leagăne, la
tobogane, la căsuţele suspendate şi la celelalte minunăţii care le sunt accesibile
doar o dată pe săptămână. Uneori se ceartă, ar sta în leagăne toată ziua şi ele
nu sunt suficiente pentru toţi, dar Claudia face ordine şi îi pune să recite
poezia: „La Centru suntem cuminţi şi nu ne batem”. Toţi copiii ştiu regula
aceasta şi, în general, se străduiesc să o respecte.
Aceasta a fost
ultima întâlnire de luni de la Centru. În curând începe vacanţa. Ne vom revedea
cu cei mici de pe Pirită în luna iulie, într-un alt loc, mai apropiat de
colibele lor. Aici, la Centru, sunt condiţii bune, dar Claudia ar fi dorit ca
angajaţii să se implice mai mult în bunul mers al lecţiilor. Să ajute şi ei la
supravegheatul copiilor.
Aproape un an au mers copiii acolo, lunea după-amiaza, pentru a aprofunda cele învăţate la şcoală. În acest răstimp, Claudia a fost singură. Au ajutat-o doar voluntarii, câteodată mai mulţi, alteori mai puţini.
Şi totuşi, Claudia
nu se dă bătută. Merge înainte cu încăpăţânare. Pentru că e hotărâtă să scoată
oameni din aceşti puşti gălăgioşi şi nerăbdători. Vrea ca Maricica să devină
contabilă, iar ceilalţi să se facă şoferi, sau vânzători, sau ingineri, sau
profesori. Şi eu cred că, dacă muncim cu toţii, voluntari, copii, profesori,
dar şi autorităţi, nimic nu e imposibil.
Niciun comentariu: