Laura îşi târâie picioarele obosite pe străzile Centrului Vechi. Timpanele îi
vibrează în ritmuri house. Ajunsă în faţa porţii, se opreşte lângă bodyguard şi
îşi ridică privirea: ea e acolo, în costumul ei negru minuscul, dansând lasciv.
Îi vede fundul perfect unduindu-se, îi admiră picioarele lungi, îşi lasă
privirea să alunece de-a lungul spatelui arcuit. Ar vrea să-i simtă pletele moi
lovindu-i obrajii. Dar fereastra e un zid de netrecut.
 |
| Foto: Diana Topan |
Bodyguardul o fixează cu privirea. Îl salută cu jumătate de gură şi intră
în curtea interioară. Ia liftul şi în două minute e acasă. Un duş, regatul meu
pentru un duş! Nu-şi mai ia pijamaua. Caută în trusa din baie şi scoate
vibratorul. Apoi se strecoară în pat.
Ritmurile bumpţi-bumpţi fac geamurile să vibreze. Laura se gândeşte la dansatoare. Ştie că se simte singură. Singură ca ea. Singură printre bărbaţii
cu lanţuri groase de aur, care o alintă “pizdulice”, bătrânul libidinos din
blocul de vizavi care mereu îşi scoate mizeria de sub unghii în public,
adolescenta drogată care i-a mărturisit odată că visează să devină actriţă,
bodyguardul care s-a culcat cu toate fetele de la club, dar care îi spune mereu
că doar pe ea o iubeşte. Laura se întreabă cum s-o fi simţind frumoasa
dimineaţa, când clubul se închide şi ea se pierde în braţele acelea musculoase,
visând că odată o să aibă suficienţi bani încât să plece din cloaca aceea şi să-şi
facă o viaţă adevărată. În acele momente, frumoasa cu siguranţă îşi imaginează
cum bodyguardul ar plânge după ea, cum lacrimile i s-ar prelinge pe fălcile
puternice, iar el şi le-ar şterge cu mâna aceea păroasă, de urangutan. Şi
atunci, frumoasa se cuibăreşte mai bine în braţele lui, dar el horcăie o dată
şi se întoarce pe partea cealaltă.
 |
| Foto: Lucian Petru Goja |
Bumpţi-bumpţi. Oare cum o fi să vezi zeci de ochi aţintiţi asupra ta, toţi
dorind acelaşi lucru, toţi dezbrăcându-te de costumul minuscul din piele pe
care îl ai încă pe tine, cum o fi să vezi saliva scurgându-se dintre buzele
unor oameni pe care nu dai doi bani, rataţi care îşi cheltuie ultimii lei
pentru o noapte fierbinte, bărbaţi care ar face orice să te poată pătrunde dar
care, dacă te-ar vedea a doua zi după-amiază făcându-ţi cumpărăturile la
piaţă, nu ţi-ar acorda nicio privire? Strălucirea, luminile albastre şi mov şi
roşii, muzica ce face să-ţi bubuie capul, costumul care luceşte la fiecare
unduire, iluzia fericirii, ele creează beatitudinea nopţii, ele taie nevoia de
somn şi îţi dau o energie de nestăpânit, credinţa că acum ai fi în stare de
orice nebunie, fără să te gândeşti nicio secundă la consecinţe. Drogul de
fiecare noapte al rataţilor din Centrul Vechi.
Laura se strânge ghem - acum simte mai bine vibraţiile -, şi se gândeşte la
tânărul cu barbă, care se plimba beat pe străduţele slab luminate din Centrul
Vechi, cântând răguşit „Je ne regrette rien”. L-ar fi luat acasă, l-ar fi
dezbrăcat, l-ar fi spălat şi i-ar fi făcut o cafea cu sare; i-ar fi cerut să îi
povestească întreaga lui viaţă (da, probabil că nu ar fi durat prea mult) şi
poate că dimineaţa, după ce l-ar fi lăsat să doarmă puţin, i-ar fi povestit şi
ea câte ceva din viaţa ei anostă. Sau, poate, i-ar fi spus despre prietena ei,
dansatoarea, pe care o vede în fiecare noapte de la geamul din bucătărie,
despre vecinul ei în vârstă căruia i-a făcut odată cadou o unghieră, despre
bodyguardul care stă în fiecare noapte în faţa clubului, fără nicio expresie pe
faţă, fără să se mişte, ca o statuie răbdătoare. Dar asta nu avea să se întâmple.
Când l-a văzut aşa, cu cămaşa pătată de vin şi cântând cu însufleţire, nu ştia
ce a apucat-o: s-a îndreptat spre el şi l-a întrebat dacă nu vrea să meargă
acasă cu ea. Dar el a strigat că nu vrea să plece nicăieri, că e un om liber, a
făcut puţin scandal, apoi i-a cerut nişte bani de băutură. Aşa că ea i-a dat
câteva bancnote, între care a strecurat şi un bilet pe care îşi notase adresa. Acum
se gândeşte că probabil băiatul a pierdut biletul, fără măcar să-l fi privit.
Laura îşi înfundă capul în pernă. Bumpţi-bumpţi e de neoprit. Ciuleşte
urechile. Se ridică pe jumătate şi ascultă. Da, e sunetul soneriei. E cineva la uşă.
Niciun comentariu: