***Ramona Ursu – “Vă vedem!”,
Editura Humanitas, Bucureşti, 2018
“Vă vedem”: un mesaj care trezeşte atâtea gânduri şi imagini. O
promisiune pentru unii, percepută ca o ameninţare de alţii. Un mesaj plin de tristeţe, pentru că ceea ce vedem este departe de a fi
ceea ce ne dorim să vedem – respectarea statului de drept, a separaţiei puterilor în stat, independenţa
justiţiei, corectitudine şi responsabilitate din partea politicienilor -, dar
şi un mesaj optimist. Căci există şi o veste bună: România s-a
trezit. De mai bine de un
an şi jumătate, românii au învăţat că democraţia cere implicare, cere luptă
zilnică pentru păstrarea drepturilor odată cucerite, cere conştiinţă trează.
Cere #rezistenţă.
 |
| Ramona Ursu. Foto: Diana Topan |
Din noaptea de 31 ianuarie spre 1 februarie 2017 şi până acum, în diferite
ocazii critice, sute de mii de români au ieşit în stradă, pentru a apăra
democraţia, justiţia şi opţiunea noastră pro Europa. Mai ales la Bucureşti, dar
şi în multe alte oraşe, pentru multă vreme oamenii şi-au pus pe stand by viaţa obişnuită şi au ieşit,
seară de seară, în piaţă. Au învăţat să se revolte, să îşi strige indignarea,
au protestat creativ şi cu umor, dar şi cu încăpăţânare. Au fost proteste la
care au participat scriitori cunoscuţi, o mulţime de alţi oameni educaţi, proteste
paşnice la care manifestanţii au luptat cu sloganuri ironice şi luminiţele de
la telefoane, proteste la care românii au descoperit, fiecare în parte, că nu
sunt singuri în revolta lor contra unui sistem corupt.
Cartea “Vă vedem” a Ramonei Ursu – care urmează volumului « Noaptea,
ca hoţii », apărut în 2017 tot la Editura Humanitas - este una
necesară în contextul evoluţiei foarte rapide a evenimentelor în ultimul an şi
jumătate, întrucât realizează o sinteză şi o clarificare a situaţiei. Ca şi cum
am face un pas în spate, pentru a avea privirea de ansamblu. Volumul are trei
părţi – «Mafia versus România», «Jurnal de #Rezistenţă» şi «Dialogurile
mele» – şi este scris cu revolta protestatarului, dar şi cu stăpânirea de
sine a jurnalistului adevărat, care nu are derapaje deontologice. Nu este, pur
şi simplu, o dare de seamă, un conspect al presei din această perioadă neagră,
ci evenimentele sunt filtrate prin mintea şi sensibilitatea jurnalistei, şi
surprinse la cald, de multe ori prin postări pe Facebook reluate acum în carte.
În «Jurnal de #Rezistenţă», regăsim mărturisiri emoţionante ale unor
intelectuali protestatari, mulţi membri ai unor organizaţii civice, despre
felul în care percep ei situaţia actuală din România şi ceea ce i-a scos în
stradă. Partea a treia, «Dialogurile mele», cuprinde interviuri cu diferite
personalităţi : filosoful Horia-Roman Patapievici, profesorul universitar
Ioan Stanomir, istoricul Lucian Boia, doctorul în ştiinţe politice Paul Dragoş
Aligică, scriitorul Mircea Mihăieş, procurorul general al României, Augustin
Lazăr, europarlamentarul Monica Macovei, fost ministru al justiţiei,
judecătorul Cristi Danileţ şi judecătoarea Camelia Bogdan.
Citind cartea, am avut în faţă o imagine obsedantă: un grup de politicieni
ascultând imnul României, cu mâna pe inimă. Şi, în fundal, Parlamentul, cu cei
care îl populează, cu grobianismul unora, cu replicile lor misogine şi lipsite
de bun simţ, cu lipsa lor de ruşine şi cu singurul lor far călăuzitor:
interesul personal şi de grup. Şi, Ramona Ursu nu ne lasă să nu uităm, astfel
de oameni, şi alţii ca ei, ne scot ochii cu sintagme precum «mândria de a fi
român» .
Eu, în schimb, sunt
mândră că am cunoscut-o pe Ramona. Sunt mândră că am protestat şi sunt fericită
că am cunoscut atâţia oameni frumoşi în piaţă. Împreună, îi vedem. Şi ştim că
lor le e frică.
Niciun comentariu: