Sărbătorile nu sunt, de fapt, pentru mine, decât o combinație de lucruri mărunte, pământești și familiare. În anumite doze, bine determinate.
Spre exemplu, sărbătoare e
atunci când am o zi liberă numai pentru curățenie și când casa
strălucește fix o zi, pentru că a venit primăvara, pisica
năpârlește și a doua zi pot să o iau de la capăt.
Sărbătoare e când gătesc
brioșe cu spanac, pentru că sunt verzi, primăvăratice, și nu am
pe conștiință niciun miel.
Sărbătoare e când merg la
ai mei și ei se bucură atât de mult că a înflorit glicina, încât
eu mă gândesc că poate bătaia clopotelor de la biserică are
legătură cu asta.
Sărbătoare e și când ai
mei își sună rudele de departe nu pentru a-i întreba ce au pus pe
masa de Paști, ci pentru a găsi împreună soluții contra
șoarecilor de câmp care distrug producția de trandafiri.
Sărbătoare e când toți
oamenii își propun să devină mai buni, deși știu că ziua de
mâine va fi la fel cu cea de ieri.
Sărbătoare e când îmi
stabilesc un țel, și anume să mă apuc de cură de slăbire, și,
deși îmi tot propun asta de câteva luni încoace, tot mai cred că
am o șansă.
Sărbătoare e când reușesc
să repar singură ușa de la dulap și, chiar dacă nu a ieșit
perfect, am speranța că mă voi descurca și singură în viață.
Sărbătoare e când mama îmi
povestește un film întreg cu tentă SF, deși ei nu-i plac
SF-urile, și când eu, la schimb, îi povestesc filmul de cu o seară înainte.
Sărbătoare e când beau
vișinată cu mama și închinăm în cinstea surorii mele, care,
aflată la mii de kilometri distanță, a rămas tocmai azi fără
strop de băutură în casă.
Sărbătoare e când motanul
se bucură de puțină salată boeuf, deși e la regim.
Sărbătoare e când, pe
Internet, iepurașul luptă pentru democrație. Peste mai puțin de o
lună, pe 26 mai, am speranța că vom sărbători iar.
Până una-alta, să ne
refacem forțele.
Niciun comentariu: