Mirela Oprea, femeia care ne învață ce trebuie să facem pentru a ne îndeplini visurile

Am urmat facultatea la Cluj, la „Babeș-Bolyai”. Și poate că nu ceea ce am învățat la cursuri m-a format ca om, ci semenii pe care i-am cunoscut. O mulțime de oameni faini. Printre ei, câteva prietene – Mirela, Bogi, Manuela, Roxi, Dana – cu care păstrez legătura și azi, chiar dacă vorbim rar, fiind împrăștiate prin lume. Fiecare dintre ele mă uimește prin ceea ce face, prin drumul pe care a ales să îl urmeze și mă bucură prin faptul că excelează în profesia pe care și-a ales-o.

Dar acum voi scrie despre Mirela. 

Mirela a studiat psihologia și științele educației, la aceeași universitate pe care am urmat-o și eu. Este născută și crescută în Sibiu – și, evident, e mândră de orașul ei drag. Încă din facultate, a lucrat la World Vision, și îmi amintesc lungile discuții pe care le aveam despre munca ei, o muncă pasionantă și istovitoare. Chiar așa o țin minte pe Mirela: ca pe o fată capabilă de foarte multă pasiune. Și, totodată, echilibrată, înțeleaptă, fără a fi scorțoasă. Nu, cu Mirela poți să râzi mult, lângă ea poți să fi tu însăți. Nu te va judeca, ci doar va încerca să te ajute.

După facultate, drumurile noastre s-au despărțit. Eu m-am întors în Baia Mare, ea a plecat în Italia. A studiat cooperarea internațională și politicile de dezvoltare durabilă, la Bologna, obținând doctoratul. Mai știu că s-a ocupat de respectarea drepturilor copilului și că s-a implicat mult în activități caritabile. Am remarcat faptul că o făcea foarte rațional, pragmatic, încercând ca prin acțiunile sale să ajute cu adevărat persoanele aflate în nevoie, iar ajutorul să fie pe termen lung. Era de părere că o donație de dulciuri sau haine de sărbători nu ajută cu adevărat o tânără mamă singură, spre exemplu, și că ajutorul de care o astfel de familie are nevoie trebuie să fie constant și bine țintit: un adăpost, consiliere juridică, un job. Sfaturi de bun simț, venite de la un specialist care chiar a avut ocazia să lucreze cu persoane aflate în nevoie și care nu se lasă copleșită de emoțiile pe care astfel de întâlniri le trezesc. Ci emoțiile o fac să lupte mai îndârjit.

Mirela, Anca, Bogi

Mirela face drumuri dese între Italia și București. Uneori, mai trece și prin Sibiu. Cel puțin, așa era când ne-am întâlnit la București, în parc, la o poveste. Nu ne văzusem de mulți ani. 

Apoi, iar nu ne-am văzut, până anul trecut, când m-a chemat la sediul USR Baia Mare, unde voia să țină un atelier. Un atelier de Dream Management, pe care ea îl conducea. Nu auzisem despre acest concept, dar m-am gândit imediat că va trebui să vorbesc despre visurile mele neîmplinite, și mă temeam că asta mă va face să plâng. Era cât pe ce să nu mă duc, dar rușinea de a refuza o veche prietenă a fost mai puternică.

Aveam câteva visuri neîmplinite. Vreo 5, 6, poate 7. A trebuit să le scriu pe o bucățică de hârtie. Nu le-am scris pe toate, unele dorințe se mărturisesc doar în singurătate. Poate, nici atunci. Dar am scris, cred, vreo 5 visuri. Am ales să vorbesc despre unul dintre ele: acela de a călători.

Eram un grup de câteva femei la acel atelier. Mirela și colegele de suferință m-au tras de limbă într-atât, întorcându-mi visul și pe față, și pe dos, încât în final știam totul despre el. Motivul principal pentru care nu călătoream, sau nu atât cât aș fi vrut, erau veniturile mele modeste. Și, desigur, felul defectuos în care mi le gestionam. Am primit de la colegele mele atâtea sfaturi neașteptate, atâtea soluții la care nu m-aș fi gândit niciodată, încât am fost copleșită. Eram uimită că niște necunoscute, sau niște persoane care nu îmi erau foarte apropiate, făceau eforturi să găsească rezolvare la o problemă care era doar a mea. Mirela mi-a dat niște bani, o sumă simbolică, dar o sumă din venitul ei, și gestul acesta a pus capac. Cu greu mi-am controlat emoțiile. Am stabilit un plan de urmat, un plan pe care urma să îl supravegheze Bogi, prietena noastră comună din studenție, care e băimăreancă. Eu, la rândul meu, aveam să-i supraveghez ei visul, sau, mai exact, drumul spre împlinirea lui.

Nu am respectat planul întrutotul. Dar anul trecut am ajuns în Elveția (un vechi vis, care părea foarte îndepărtat), în Franța, în Norvegia și în Belgia. Ceea ce mi-a oferit Mirela a fost sentimentul că sunt în stare să îmi împlinesc visul. Încrederea în mine și în ajutorul celorlalți. Iar asta, uneori, e tot ce lipsește.

Mirela a avut multe astfel de experiențe în peregrinările ei prin țară. A sfătuit o mulțime de oameni care ajunseseră să nu mai creadă în visul lor. I-a învățat lucruri, și ea, la rândul său, a învățat de la ei.

Dacă aveți un vis pe care credeți că nu îl puteți împlini, haideți mâine, 22 ianuarie, de la ora 17,30, în Salonul Artelor al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare. Mirela Oprea își va lansa acolo cartea „Dream Management – Fișa postului celor care aleg să fie managerii propriilor lor vieți”. Dacă o veți citi, și dacă o veți asculta pe entuziasta Mirela vorbind, cu siguranță veți face cel puțin un pas înainte înspre concretizarea visului vostru.