 |
| FOTO: Lucian Petru GOJA |
Azi
dimineaţă m-am trezit devreme
mi-am
înăbuşit un căscat, mi-am făcut o cafea şi
m-am
aşezat comod în faţa ferestrei
aşteptând
să răsară soarele.
Mai
întâi au început să cânte mierlele apoi
aerul
s-a făcut ca cerneala pe care
un
elev neastâmpărat o vărsase peste cartier
pe
urmă cerul s-a înroşit ca pelteaua
pe
care mama a fiert-o astă-toamnă
din
cele mai frumoase gutui şi mere.
O rază de soare s-a odihnit pe pervaz.
Stăteam
şi o priveam încercând
să
nu mă gândesc la nimic
să
nu respir şi nici măcar să nu clipesc
se
ştie că razele de dimineaţă sunt timide
se
sperie la orice strănutat.
Îngrijeam
raza de soare cu ochii
(precum o mamă îşi îngrijeşte bebeluşul privindu-l
în
timp ce doarme şi pleoapele i se mişcă
de
prea multe vise),
când
pe geam a intrat un roi de fluturi.
Urme de pudră galbenă
pe gratiile ferestrei.
Felii de lămâie care brusc
în
urma cine ştie cărui experiment ştiinţific
al
unui cercetător cu capul în nori
învăţaseră
să zboare.
Fluturii
au intrat în cameră,
au
zburat o vreme buimaci,
apoi
s-au făcut ramă de oglindă.
Mi-am
făcut imediat o fotografie
cu
noii mei prieteni.
Poate le-o
fi foame şi sete - m-am gândit - şi le-am adus
o
căpăţână de varză. Fluturii s-au aşezat pe ea
ca
o coroană de aur pe capul unei regine
s-au
aşezat pe mâinile mele pe umeri
ba
chiar şi pe piept.
Dacă
ar fi început să dea toţi din aripi
m-aş
fi înălţat odată cu ei
am
fi putut zbura
în
grădini înmiresmate
departe
de oraş, la mii de kilometri de oameni şi de boli.
Atunci
un gând negru ca
un fum gros şi înecăcios
mi s-a lăsat peste ochi:
fluturii sunt efemeri
viaţa lor e mai scurtă decât o clipire de ochi.
Am
luat o cutie de ace şi le-am înfipt
în
trupurile lor gingaşe unul câte unul
apoi
i-am fixat pe perdea.
I-am
spus pisicii Uite,
de
acum vom avea fluturi pe vecie.
Ei
vor fi raza de soare
care
se va odihni mereu pe pervazul nostru.
Se
spune că animalele de companie seamănă cu stăpânii lor
şi
chiar aşa este
acum,
fluturii galbeni sunt morţi
ca
şi mine.
Niciun comentariu: