Prea devreme

FOTO: Lucian Petru GOJA

Acum totul se întâmplă prea devreme

şi gogoşile prăjite în bucătărie la cinci dimineaţa

şi vinul fiert băut în singurătate la începutul după-amiezii

şi oamenii din jur care pleacă pe neaşteptate din viaţă.

Totul acum îmi pare blurat

ca privit prin ochelarii aburiţi pe deasupra măştii chirurgicale

şi alergarea prin curtea casei după purcelul Pătrunjel

cel mai bun prieten al meu pe când eram de-o şchioapă

viaţa lui de apoi petrecută în cratiţa de tocăniţă

şi ghiontul dat străbunicii înainte să cadă

braţul ei rupt

şi văicărelile ei de câteva ore până când a venit mama salvatoarea

şi evadările mele la Piatra Virgină deasupra oraşului

unde fugeam ca să scap de profesori şi de mine însămi

îmi pare că tu mi-ai fost alături în fiecare moment

îţi văd genunchii juliţi de atâta alergătură prin curtea noastră

îţi văd uniforma de şoim al patriei în timp ce şezi pe patul de la geam

şi îmi repeţi încruntat „te zic la tovarăşa”

îţi văd cămaşa încheiată regulamentar în timp ce ascultăm împreună Beethoven

în pădurea prin care se plimbă urşi.

Cred că drumurile noastre nu au fost separate niciodată

nici măcar când nu ne cunoşteam

ceva invizibil dar solid ne-a legat întotdeauna

fără ca măcar să fim conştienţi de asta

râsul unui copil care ne-a bucurat pe amândoi

deşi l-am auzit în momente şi în locuri diferite

fragilitatea unei flori pe care am refuzat să o culegem

mireasma unei seri de vară pe care am simţit-o împreună

eu de la balconul meu tu de la al tău.

Chiar dacă totul se întâmplă pentru noi prea devreme

înainte de a ne fi pregătit măcar albumul cu fotografii

izolarea ne e familiară între noi nu s-a schimbat mare lucru

facem mereu aceleaşi lucruri eu aici tu acolo

suportăm fiecare câte patru pereţi diferiţi

inspirăm amândoi mireasma primăverii pe balcon

ne minţim că e aroma sărutărilor noastre.