Nu știu dacă e sânge sau lumina răsăritului

FOTO: Lucian Petru GOJA

Niciodată nu mi-ai părut mai îndepărtat ca acum

frumusețea ta albă e o iluzie a singurătății

tu ești un balon de săpun în culorile curcubeului

care aduce fericire celor care îl privesc

dar dispare atunci când e de abia atins

niciodată nu am plâns văzându-te

și nu am explodat de bucurie la vederea ta

toate deodată ca un uragan de emoții

pustiind totul în urma lui

aș vrea să îți înrămez vocea

să o atârn deasupra patului meu

în fiecare seară înainte de culcare tu

să îmi povestești vrute și nevrute

aș vrea să îți memorez pielea de fildeș

de pe interiorul brațului, locul acela ascuns

despre care îmi place să cred că e numai al meu

și pot să-l mângâi în gând seara înainte de culcare

bucățile acestea rupte din tine

esența ta sau mai precis

esența bărbatului din sufletul meu care e copia ta perfectă

nu fac decât să îmi amintească cu cruzime

de milioanele de fire de nisip din deșertul care ne desparte

și care nu poate fi traversat

de nicio caravană.

Acum

dorul meu se multiplică de milioane de ori

până ce îmi cuprinde fiecare celulă

și fiecare celulă încet se stinge

cum se sting dimineața stelele pe cer

în urma lor rămân dâre roșii

nu știu dacă e sânge sau lumina răsăritului.