Plouă ca și cum ziua de mâine nu va mai exista

FOTO: Lucian Petru GOJA

Plouă cu stropi reci, indiferenți

plouă ca și cum ziua de mâine nu va mai exista

străzile pustii ca după o catastrofă

nicio lumină la ferestre nicio voce străbătând cartierul

niciun semn că cineva ar mai respira în orașul acesta.

Blocuri cenușii reflectate în bălțile ciupite

& cerul ca o pătură groasă de lână

la colțul unui bloc o pată de culoare

trasată de un pictor plictisit -

umbrela sângerie a unei femei tinere

care privește lung spre orizont.

E o lungă așteptare fără sfârșit

într-o zi ca aceasta salvarea e imposibilă

precum o ploaie cu monede de aur

tot universul spune nu acum

plânsul interior al femeii tinere

se absoarbe în stropii de apă

se dizolvă încet în marea durere a lumii

și se pierde fără să lase urme.

Buzele uscate ale femeii se strâng

mâinile reci se freacă una de cealaltă

pași la stânga

pași spre dreapta

nicio siluetă nu se desenează în aerul

de consistența mării în furtună.

Pete de culoare ale pictorului nebun

doi copii aleargă prin mijlocul bălților

chiuind și stropindu-se ca doi iezi puși pe șotii

mâinile lor se agață de fusta mamei

ecoul râsului lor descătușat

chemarea neașteptată acasă.

O ultimă privire spre orizont – nimic.

Plouă cu stropi reci, indiferenți,

plouă ca și cum ziua de mâine nu va mai exista.

Trei suflete mergând prin ploaie

culori reflectate în oglinda bălților murdare

ca într-o zi de tristă sărbătoare.