Dimineaţă
albă apartamentul adormit
respiră
neauzit o adiere intră pe fereastră
&
umflă perdeaua muzica lentă ne invadează
corpurile leneşe
versuri
bizare rămân agăţate de colţurile mobilei
trupul
tău gol într-un cocon de gânduri
nepătrunse-neatinse-indescifrabile
drum
infinit între noi acces interzis
spatele
tău fremătând în ritmul respiraţiei
privirea
ta fixată pe peretele alb
ca
pe o pagină care aşteaptă să fie scrisă
ai
vrea să pleci cauţi scena de final
imaginezi
la infinit ultimul dialog
ai
vrea să-i dai delete nu-ţi plac patetismele
lacrimile
mucii isteriile ţipetele
zgura
dragostei care se depune
pe
inimi după o relaţie cu prea multe promisiuni
preferi
puritatea lamei cuţitului
cu
care tai în două acest trup cu două capete
privesc
şi nu pot să mă mişc
trupul
tău gol într-un cocon de gânduri
spatele
tău şi ritmul respiraţiei
te
ridici îţi îngropi faţa în palme
palmele
tale pline de sărutările mele
ieşi
la fereastră vântul se joacă în părul tău
pe
ritmul inimii mele
ceasul
a stat o muscă se loveşte insistent de geam
niciun
vers nu mai pluteşte pe deasupra patului
închid
uşa în urma mea fără zgomot
acum
îţi va fi mai uşor.
Niciun comentariu: