 |
| FOTO: Lucian Petru GOJA |
Mă plimb singură
prin saloane reci
am ascuns toate
oglinzile
alături vedeam
mereu
umbra ta aplecată
peste umărul meu
în palma stângă
îţi scriu o scrisoare
cu versuri albe ca
obrazul meu
din degetul crestat
cu cuţitul
curge un şuvoi de
cerneală
cuvinte care
aşteaptă cuminţi să se nască
captivă între somn
şi trezie încerc să rezolv
o ecuaţie cu două
necunoscute
în care variabilele
suntem noi doi
de fiecare dată
când mă gândesc la tine
mor câte puţin
viaţa se scurge din
mine
în fiecare minut
din seva ei undeva
în univers
creşte un copac
pe coaja arborelui e
încrestată
ecuaţia noastră cu
două necunoscute
pe care nimeni nu va
fi în stare
să o rezolve
vreodată.
Niciun comentariu: