 |
| FOTO: Lucian Petru GOJA |
Lumina care intră pe
fereastră a luat formă cubică
aerul
e proaspăt şi cubic
Christos
a înviat din morţi iese din biserica de vizavi
şi
capătă formă cubică
vocea
lui Kurt Cobain răzbate rotundă din televizor
şi
îşi schimbă forma
de
atâta timp stau închisă în camera aceasta cubică
încât
şi sufletul meu e tot un cub mare şi imperfect
ros
pe dinăuntru de şoarecii nesiguranţei şi ai îndoielii.
Coatele
mele mâncate de atâta privit pe fereastră
ochii
mijiţi în faţa soarelui de care mi se pare
că
nu am dreptul să mă bucur
şi
ale cărui raze le fur cum fură un copil
scăpat
prin grădinile vecinilor morcovii.
Chiar
şi chipul tău a luat forma ecranului laptopului
iar
vocea ta şi-a pierdut treptat intensitatea
până
când s-a transformat într-o şoaptă mp4
pe
care doar eu o aud şi doar
în
zilele mele bune.
Uneori
te privesc adânc în ochii pixelaţi
şi
mă întreb dacă ştii ce simt
dacă
mai există acel du-te vino de gânduri şi sentimente
între
mine şi tine
sau
dacă noua formă geometrică a sufletelor noastre
e
o cauză de nepotrivire.
Temporară
sau definitivă?
Nimic
nu va mai fi la fel după toate acestea
nici
măcar zâmbetul tău atunci când mă vei vedea pentru prima oară
nici
măcar sufocarea ca o lovitură de pumn în stomac
din
clipa când ne vom întâlni
nici
măcar tăcerea noastră uşor penibilă
care
abia apoi, privind înapoi, mă va face să cred
că
noi putem comunica fără să ne spunem nimic.
Vezi,
baby, tu eşti pe jumătate creaţia mea
şi
jumătate munca IT-istului suprem,
aşa
că oricât ai încerca să scapi de mine
numele
meu va rămâne într-un buzunar al sufletului tău
ca
o monedă uitată peste vară
într-o
haină veche.
Niciun comentariu: