 |
| FOTO: Lucian Petru GOJA |
Stau tolănită ca o pisică leneşă
sorb din cafeaua neagră şi rece
ochii fixaţi pe peretele alb
aerul arde
la fel cum ardea şi în ziua aceea
când te-am întâlnit în cafenea
nu ştiam nimic despre tine dar
erai mai dezinvolt decât orice chelner
care îmi servise vreodată apa cu portocale
zâmbetul pe care îl aveai atunci în ochi
avea ceva intim ca şi cum
ne-am fi cunoscut de ani sau poate
credeai atunci că ai descoperit ceva preţios
acum nimeni nu mă mai priveşte aşa
de parcă aş avea sufletul expus în vitrină
pe un macrameu moştenit de generaţii
îngălbenit şi mirosind a naftalină
privirea în gol şi carapacea de plastic
sentimentul pe care îl am
când dau peste o sămânţă fără miez
când cad în gol de pe un acoperiş fierbinte
când vreau să îmi amorţesc creierul
ca să nu mai simtă durerea.
E o vară toridă
la fel cum era şi în ziua aceea
tu arăţi şi acum la fel
ai aceeaşi privire greu de fixat în cuvinte
doar că nu pentru mine.
Niciun comentariu: