 |
| FOTO: Lucian Petru GOJA |
Îmi construiesc în minte o realitate paralelă
la fel cum îmi mobilez livingul.
o iubire proaspătă
face cât un fotoliu din piele ecologică
creierul absoarbe lumina oranj
şi o transformă în gesturi de afecţiune
uneori realitatea dă cu uşa de perete
atunci bat clopotele bisericii de peste drum
aerul din camera portocalie tremură
şi în relaţia noastră apare prima fisură
criza e imposibil de preîntâmpinat
la fel ca tine, clopotele sunt imprevizibile
nu pot să fac altceva
decât să aştept ca seismul să treacă
frunzele plantelor din living să încremenească
noi să ne dezlănţuim în fotoliu.
Niciun comentariu: