Bunica, acea femeie fragilă şi foarte blândă - Fabrica de fericire

duminică, 6 septembrie 2020

Bunica, acea femeie fragilă şi foarte blândă

 


Tata răscoleşte kilogramele de fotografii de familie din fosta casă a bunicilor. Aşa a găsit şi poza cu bunicul şi bicicleta, şi poza aceasta, cu bunica pe la 18-20 de ani. Nu ştiam că a fost atât de frumoasă.

Eu o ţin minte cu părul complet alb - un păr foarte frumos, des, ca zăpada - îmbrăcată în capot de casă şi trebăluind prin bucătărie. Asta a făcut toată viaţa: a avut grijă de familia ei. Şi nouă, celor din familie, ni se părea firesc să fie aşa.

Gătea ca nimeni alta mâncăruri ungureşti: nudli, supe de gutui şi vişine, taşte cu mniere... le ţin minte pe cele dulci, pentru că erau preferatele mele. Vorbea perfect limba maghiară şi avea mici dificultăţi în limba română. Eu am considerat-o mereu unguroaică; în schimb, tata susţine că ar avea origini germane şi slovace.

Uneori făcea pătură pentru tăiţei şi eu o urmăream fascinată. După ce aşternea masa, se aşeza într-un colţ, aproape de aragaz, ca să poată să ajungă prima la oale, să ne servească în caz că mai voiam câte ceva.

Cât era tânără, mergea cu bunicul pe la Craiova, la copii şi nepoţi, sau prin staţiuni. După ce sănătatea i s-a deteriorat şi n-au mai ţinut-o picioarele, universul ei s-a restrâns la casa şi curtea de pe Valea Borcutului. Suferea cumplit pentru acest arest la domiciliu. Am văzut-o de multe ori plângând pe ascuns, alteori venea la mine şi parcă îmi cerea ajutorul. Iar eu nu prea ştiam ce să fac să o ajut.

Şi ei, şi lui Bicu le plăcea să citească. Citeau seara, înainte de culcare, la lumina unei lămpi mici. Distracţia de duminică era o emisiune muzicală de la un post de radio maghiar. Se difuzau fragmente de piese muzicale, concerte, simfonii sau muzică de operă, iar concurenţii trebuiau să ghicească titlul şi compozitorul. Bica şi Bicu participau şi ei din bucătărie, dintre mirosurile îmbietoare ale mâncărurilor, dându-şi cu presupusul. Şi de multe ori răspundeau mai bine decât concurenţii din studio.

Erau mari melomani. Când săpa în grădină, bunicul aşeza magnetofonul uriaş la geam, punea o bandă cu vreo operă pe care nu o ascultase de mult, şi aşa lucra mai cu spor. Între timp, fluiera şi el linia muzicală.

Spre sfârşit, bunica s-a întors cu gândurile înspre tinereţea ei. Realitatea prezentului a pierdut-o. Dar pentru mine va rămâne mereu acea femeie fragilă şi foarte blândă care avea grijă de noi toţi.

Niciun comentariu:

@diana.topan