Puzzle

FOTO: Lucian Petru GOJA

Iubirea mea murind lasă în urmă miros de abator în flăcări

privesc hala pustie ca după o catastrofă nucleară

ascult stropii de ploaie căzând pe acoperișul de tablă

și vântul clătinând plopii precum catargele unor vase în derivă

coșurile de gunoi bălăngănindu-se cu zgomot tăios

ca și cum moartea însăși și-ar sufla peste ele

răsuflarea pestilențială

singurătatea se cască în mine ca o gură de lup

degetele înțepenite sunet de oase curate

mușchii căzând de pe trup cu plescăituri grețoase

sub piele am o rețea de nervuri ca a ciupercilor din pădurea-cenușă

prin ea frica îmi cuprinde trupul centimetru cu centimetru

închid pleoapele văd rețeaua țesându-se peste retina obosită

sufletul mi-e o halcă de carne însângerată

din care cad picuri de smoală fierbinte

limba mi-e clei neputincios

ochii - deșert de sare strălucitor

creierul putred își plânge de milă

ca un bețiv rămas noaptea pe drumuri

în el stau adunate bucăți de realitate alterată

grămezi dezordonate de imagini, sunete și mirosuri

ca în lada de jucării a unui copil maturizat prea devreme

întind mâna, pipăi spațiul înghețat din jur

în căutarea sentimentelor familiare

totul e străin acum sunt o piesă de puzzle uitată sub pat

dintr-un joc pe care l-ai aruncat la gunoi.