 |
| FOTO: Lucian Petru GOJA |
port în carnea mea o floare nemiloasă
bobocul respingerii al indiferenţei orbirea
el se deschide de fiecare dată
când pielea mea atinge o altă piele.
oamenii de care mă apropii
mi se scurg printre degete ca sângele proaspăt
îmi ating trupul cu palmele
pe piept îmi rămân urme roşii
aici s-a dat o bătălie aici bătălia a fost pierdută
aici o felie de inimă a fost tăiată
şi dată la porci.
inima mea se face tot mai mică
ciot cu noduri copac chinuit de drujbă
pisică sălbatică hăituită de temeri
mersul meu poticnit se întoarce înăuntru
dincoace de obloane ura de sine e previzibilă
peştii nu se revoltă împotriva fluxului şi refluxului.
alunec în timp spre ţărmuri mai prielnice
ochii păpuşilor se luminează ca nişte semafoare
lumina lor străpunge scalpul
ţepuşe de oţel fierbinte
nu trebuia să te grăbeşti nu trebuia să te faci mare
nu trebuia să ne abandonezi ca pe nişte pui de pisică
să ne îneci în râul devenirii tale
noi suntem insula pe care vântul nu bate
cuibul cald în care bobocii nu cresc
dragostea noastră de plastic şi mătase
e nedegradabilă
mângâie-ne creştetele cu păr strălucitor
spală-ne trupurile în sudoarea ta rece
îmbracă-ne în gândurile tale ce nu pot fi spuse
nici în cea mai adâncă beznă
liniştea se va pogorî asupra ta
ca o pătură de plumb.
Niciun comentariu: