"Animale sălbatice de companie", o nouă carte de poeme a Adelei Naghiu - Fabrica de fericire

sâmbătă, 17 iulie 2021

"Animale sălbatice de companie", o nouă carte de poeme a Adelei Naghiu

 

Adela Naghiu este o poetă din Baia Mare, căreia îi reţineam poemele feministe – le-aş fi recunoscut dintr-o mie, aveau o atmosferă aparte. Ceva din aerul unei bucătării în care mirosul bărbatului tocmai plecat se amestecă cu aroma mâncării, ceva din singurătatea femeii care îşi descoperă, cu tristeţe, puterea scrâşnită de a răzbate prin lume. 

Poemele acestea le auzeam, citite de ea, în Tabăra de Literatură de la Ocoliş (Maramureş), care, înainte de pandemie, avea loc o dată pe an şi unde Adela era un oaspete obişnuit al reşedinţei sculptorului Ioan Marchiş.





După 10 ani de tăcere editorială, Adela a publicat recent o nouă carte de poeme, la Editura Grinta: „Animale sălbatice de companie”. Un titlu bizar, dar care rămâne în minte, şi care pe mine mă duce cu gândul la o stare de singurătate, de izolare, de introspecţie.

Am citit cartea şi mi-a plăcut, unele poeme mai mult decât altele. Ele exprimă relaţia autoarei cu realitatea din jur, încercările de a-i face faţă, de a găsi acei „pereţi comuni” cu ceilalţi care să aducă puţină căldură: „nu-mi mai pot imagina realitatea/ dar ea năvăleşte peste mine/ prin uşile întredeschise/ ca un miros greu”. 

Concluzia, însă, e cea a unei lupte inegale, fără sens, pentru că scrisul rămâne fără finalitate, nu reuşeşte să schimbe lumea: ”nicio poezie n-a pus capăt/ vreunui război/ niciun vers n-a oprit/ vreo condamnare la moarte”. Şi totuşi, literatura nu e o opţiune, ci un dat: „literatura nu e libertate/ ci refuz/ refuzul de-a deschide ochii/ refuzul de-a închide ochii”.

Mi-ar fi plăcut să scriu mai frumos despre „Animale sălbatice de companie” a Adelei Naghiu, dar nu mă pricep la critică. Poate o vor face alţii, mai deştepţi decât mine. 

Eu am vrut doar să vă semnalez apariţia cărţii şi să vă ofer câteva poeme care mi-au plăcut. Dacă vă plac şi vouă, căutaţi cartea în librării.





























Niciun comentariu:

@diana.topan