 |
| FOTO: Lucian Petru GOJA |
îmi tratez corpul
ca pe cel mai înverşunat duşman
el nu mi-a adus
decât ruşine
aş vrea să apăs pe o tastă
corpul meu să devină invizibil
o prezenţă de abia ghicită
ca presiunea aerului înainte de ploaie
ca privirea cuiva
atunci când stai cu spatele
studiile spun că
sănătatea oamenilor singuri
slăbeşte mai repede la mijlocul vieţii
capacitatea lor cerebrală scade şi
moartea vine mai curând
corpul meu invizibil
ca aburul laptelui
e măcinat de boli invizibile
dar mai ales de regrete
vinovăţii care rup carnea
în hălci sângerânde
din ţesuturi flasce şi oase scrâşnite
vina îşi construieşte propriul corp
mai viguros pe zi ce trece
în timp ce eu dispar treptat
ca negura văii într-o dimineaţă de iulie
doar pentru a confirma
adevărul de netăgăduit
al ştiinţei.
Niciun comentariu: