sinucigașul

 

FOTO: Lucian Petru GOJA    

 

m-am întâlnit cu sinucigașul în câlții unei dimineți de vară

mergea clătinat ca un bețiv

palma la ficat obrazul galben

la capătul tunelului văzuse o clipă

becul negru al ultimei certitudini simțise

pH-ul echilibrat

al lumii dinainte de naștere

l-am întrebat dacă nu i-a fost frică

ziua de mâine e cea mai mare spaimă

a mea mi-a spus

mai amară decât pastilele pe care

le-am înghițit ca pe mărgelele de jad

ale femeii iubite legându-i corpul

de al meu pe vecie

mintea mea

e o piatră zdrobită cu scrâșnet

de tăvălugul prezentului

corpul meu

a început demult să putrezească

pe zidul golaș mă așteaptă

umbra mea ciobită.

sinucigașul vorbește poticnit

obrajii i se umflă de voma amară

îl iau de mână fără rușine îi spun

vino învață-mă

am obosit să scriu doar despre mine

să scot globul de cristal din piept

să-l fărâm cu razele soarelui

ca pe un bibelou kitsch.

în iarba încâlcită a realității

sinele e cochilia unui melc

drumul sevei de la pământ la frunză

nu-l va prinde în nadă

un biet producător de mucus

chiar dacă-i hrană zilnică

vino învață-mă

îți voi arăta în schimb

soarele stacojiu și chel cum răsare

și țipă ca un nou-născut.