 |
| FOTO: Lucian Petru GOJA |
tot vacarmul ăsta căruia unii îi spun viaţă
libertatea un peşte de sticlă din casa bunicii
împins neglijent de un vizitator insensibil
calc cu picioarele goale peste cioburi
sângele nu mă deranjează mai mult decât faptul
că n-am mai scris de zile întregi
undeva într-o ţară
de al cărei loc pe hartă nu sunt foarte sigură
femeilor li se ia dreptul de a scrie
bărbaţii mângâie armele cu părul iubitelor
'cause you may still be here tomorrow
but your dreams may not
mai mult de două ore pe zi pe reţelele de socializare
ne fac nişte frustraţi spune un studiu recent
rolul femeii este să se ocupe de educaţia copiilor
scrie cineva în piaţa publică a ecranelor
în cea mai pură limbă dacă
dacă s-ar împărţi kalaşnikovuri pe facebook
marea neagră ar deveni marea roşie
pe buletinele noastre o năframă tricoloră
în fiecare dimineaţă în faţa blocurilor
exerciţii fizice
pe dangătul clopotelor
în grădina maicii domnului la răstimpuri
fiecare se alege cu câte o flegmă în cap
limitele oamenilor sunt ţarcuri de sârmă ghimpată
în care ceilalţi încearcă să ne mâne
ca pe vite la abatorul libertăţilor
spui drepturile omului și
de undeva răsună un râs sarcastic
şmirghel pe muşchiul inimii
dacă ar trăi cat stevens în carpaţi
i-ar spune fiului într-o seară la bere
să nu te aventurezi niciodată pe facebook
fără armură completă pieptene buzdugan
şi mai ales
fără plasturi.
Niciun comentariu: