 |
| FOTO: Lucian Petru GOJA |
trecutul gustă din creierul meu
ştie exact ce tacâmuri să folosească
mă joc cu acele ceasului
când liniştea devine insuportabilă
făcând să înflorească sindromul Stockholm
monştrii familiari mă sperie mai puţin
decât necunoscutul zilei de mâine
îi hrănesc - carnea mea roz
îi adăp – sângele meu dulce
privesc în trupul meu ca printr-o sticlă
în inima mea cavernoasă linia dreaptă a morţii
se alungeşte de la o zi la alta
ridic ochii orizontul
linia dreaptă a umanităţii
pământul pulsează gâfâind
în inima uriaşului
conectat la aparate.
Niciun comentariu: