Optimism şi spirit ludic în expoziţia „Echilibru” a pictoriţei Gyori Santa Kinga - Fabrica de fericire

marți, 24 octombrie 2017

Optimism şi spirit ludic în expoziţia „Echilibru” a pictoriţei Gyori Santa Kinga


Pictoriţa Gyori Santa Kinga a revenit pe simezele Galeriei de Artă a Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Baia Mare (Bd. Bucureşti nr. 6) cu o nouă expoziţie, intitulată „Echilibru”.
Cele opt lucrări de mari dimensiuni (o a noua se află expusă momentan în străinătate) sunt variaţiuni pe aceeaşi temă, care îmbină spiritul locului cu o privire filosofică asupra vieţii. Regăsim obiective culturale şi religioase simbolice din Baia Mare (Biserica reformată, pictată de atâţia membri ai Coloniei de pictură băimărene din urmă cu 120 de ani, Biserica romano-catolică, ambele din Centrul Vechi, Turnul Ştefan), privite dintr-o perspectivă aeriană, dar şi motivul sârmei ghimpate, ca o metaforă a vieţii, cu obstacolele şi greutăţile ei. O obsesie mai veche (datând din 2013) a artistei este copilul care face echilibristică pe această sârmă ghimpată, ca o ilustrare a crezului lui Kinga că prin viaţă nu poţi trece decât dacă îţi păstrezi spiritul ludic specific celor mici. Lucrările sunt predominant realizate în culori vii, optimiste.

La vernisaj, care a avut loc marţi, 24 octombrie, au luat cuvântul, alături de plasticiană, dr. Laura Ghinea, preşedinta Filialei Baia Mare a Uniunii Artiştilor Plastici din România, şi Varvedo Zsolt. Dacă dr. Laura Ghinea a vorbit despre perpetua căutare a lui Kinga, despre încercările constante de a găsi noi teme şi noi căi de a se exprima, Varvedo Zsolt a subliniat hărnicia artistei, care se încăpăţânează să expună anual, şi a făcut o pledoarie pentru sprijinirea artiştilor contemporani, într-o perioadă în care se cumpără tot mai mult falsuri despre care se spune că ar aparţine vechilor pictori colonişti băimăreni.

Expoziţia va putea fi vizitată în următoarele două săptămâni şi este cu vânzare.

Niciun comentariu:

@diana.topan