Just Married - Fabrica de fericire

sâmbătă, 4 noiembrie 2017

Just Married

De o vreme îl tot vedeau prin piaţa agroalimentară. Călare pe bicicleta lui ruginită, pe care fixase o plăcuţă cu mesajul „Just married”, şi de care atârnau ciucuraşi de aţă colorată, clopoţei, pene şi fâşii de hârtie creponată. Nu-i dădeai mai mult de 25 de ani, era slăbuţ şi tuciuriu, iar caninul auriu îi strălucea de sub buzele deschise într-un zâmbet care nu obosea niciodată.
Ilustraţie de Diana Topan
Venea în piaţă la o vară de-a doua, care vindea buchete multicolore de flori de grădină. Se gudura pe lângă ea şi obţinea, gratis, un buchet pentru proaspăta lui soţie. Câte unul în fiecare zi. Ar fi vrut să o ţină aşa cât mai mult, dar deja vară-sa strâmba din nas, aşteptând plata. Frate, frate, dar brânza-i pe bani!
Se cununaseră sâmbătă, după ce vineri fuseseră la starea civilă. El tocmai se întorsese din Franţa, unde lucrase în construcţii, cărând cu spatele bolţari şi saci de ciment câte douăsprezece ore pe zi. Dar făcuse ceva bani, cu care voia să îşi înceapă viaţa de familie. Miranda, cu zece ani mai tânără ca el, îl aşteptase. Iar el acum voia să-i ofere tot ce-i mai bun. Pentru început, o „lună de miere”, care să dureze o săptămână, şi în care să îşi şoptească dulcegării şi să facă prostioare. Nu reuşise să o convingă pe maică-sa, care îşi obliga nora să ajute la gătit şi la îngrijitul puradeilor. Zicea că luna de miere e o prostie inventată pentru leneşi şi că ea nu şi-a adus în casă o puturoasă. Dar el ţinea mult la obiceiul ăsta, visase la luna de miere în timp ce transpira sub soarele torid pe şantier. Cam peste o săptămână urma să înceapă să o înveţe pe Miranda cum se aleg nuielele bune şi cum se împletesc, ca să iasă coşurile frumoase şi rezistente. De adus, le aducea el, cu bicicleta, din pădurea de la marginea oraşului; se pricepea la strânsul nuielelor, făcea asta de mic. Apoi aveau să vândă coşurile în piaţă. Unul mare şi frumos urma să îl păstreze pentru vară-sa. „Voi n-aveţi un pat ca lumea în casă şi tu îi aduci flori”, îl certase maică-sa imediat după nuntă, şi avea dreptate. I-ar fi cumpărat nevestei cel mai mare şi cel mai moale pat, dar nu avea cu ce să-l transporte, or cei de la magazin îi spuseseră clar că ei nu-şi trimit camioneta în zona aia dubioasă, cu străzi neasfaltate, cocioabe improvizate şi o grămadă de câini vagabonzi. Aşa că deocamdată se mulţumeau cu ce aveau.
Şi nimic nu valora cât momentul acela când Miranda, auzind clopoţeii, ieşea în prag, toată numai un zâmbet, şi el, cu dintele sclipindu-i în soare, cobora de pe bicicletă, îi întindea buchetul şi o strângea în braţe. Iar ea se lăsa puţin pe spate, şi el se apleca peste ea şi o săruta cu un ţocăit, cum văzuse într-o reclamă la televizorul a cărui antenă parabolică strălucea, albă, pe peretele cocioabei.

Niciun comentariu:

@diana.topan