2017, anul în care m-am gândit pentru prima oară să emigrez

Orice pot să spun despre anul 2017, dar nu că a fost plictisitor.

A fost anul în care am învăţat să scriu pancarte. Anul în care am strigat în pieţe şi pe străzi mai mult ca niciodată. Anul în care am descoperit comunităţi ale căror scopuri, civice, în primul rând, dar nu numai, se potrivesc cu propriile mele dorinţe şi cărora m-am alăturat cu bucurie: Declic şi Fondul pentru Democraţie. Anul în care mama mea s-a îmbolnăvit de cancer şi anul în care l-a învins. Anul în care nu am publicat nicio carte, dar am scris mult şi am început munca la două cărţi noi. Anul în care am petrecut o săptămână superbă la mare, în compania unor oameni faini, pasionaţi de scris. Anul în care mi s-a îmbolnăvit motanul, trecând pe lângă moarte. Anul în care mi-am pierdut jobul (ceea ce, în condiţiile date, nu e neapărat un lucru rău). Anul în care m-am despărţit (dar nu de tot) de nişte dragi colegi şi prieteni. Anul în care am renunţat la Jillo, fetiţa din Kenya pe care o adoptasem la distanţă în urmă cu circa un an şi jumătate, pentru că nu mi-am mai permis să îi trimit bani. Anul în care m-am împrietenit cu calculatorul, iar prietenia va fi atestată cu acte. Anul în care, pentru prima oară în viaţă, m-am gândit să emigrez. 

Foto: Diana Topan

Dar şi anul în care, cu ajutorul prietenei mele, Diana Topan, am creat acest blog, care nu încetează să mă uimească. Urmăresc vizualizările fiecărei postări şi, adesea, concluziile sunt surprinzătoare. Articole despre care credeam că vor fi de mare interes se dovedesc a fi aşa şi aşa, iar altele, despre care credeam că vor avea maximum 50 de vizualizări, trec de 3.000.

Am creat acest blog mai mult ca să scap de gura prietenilor mei, care mă tot îndemnau să nu mă las de presă. Cum nu aveam şi nu am de gând să mă întorc la vreun ziar, m-am folosit de Fabrica de fericire pentru a-mi publica articolele despre diverse evenimente culturale care au loc în Maramureş, dar mai cu seamă în Baia Mare. Una dintre frustrările mele de ziaristă a fost că mi se spunea că scriu prea mult pe teme culturale, iar cultura nu se vinde. Ei, aici, pe acest blog, pot să scriu cât vreau despre cultură, fără să mă oprească cineva şi fără să îmi impună cineva despre ce anume să scriu. Libertate totală, raiul pe pământ. Pe lângă articole, prin care promovez scriitori, artişti plastici, muzicieni şi oameni cu idei, care creează evenimente faine, am publicat aici, mai rar, şi povestiri de-ale mele, îmbogăţite cu fotografii sau ilustraţii semnate de Diana Topan.

Dacă ar fi să fac un top al postărilor de pe Fabrica de fericire, după numărul de vizualizări, de la lansarea lui blogului, în luna august 2017, şi până azi, aş menţiona:

-Premiul I, cu coroniţă: „Amurg suspect”, volumul de poezii al Dianei Teodora Cozma, o carte potrivită pentru serile lungi de iarnă

-Premiul al II-lea: Despre libertate şi amintirea paradisului. Maramureş Balloon Fiesta în gânduri şi imagini

-Premiul al III-lea: Miracolul de Crăciun

-Menţiune: DeCrăciun, fă un copil fericit!

Mă bucur că au avut succes două articole de suflet, cel despre Târgul Darurilor de Crăciun şi cel despre strângerea de fonduri pentru copiii din Kenya. Numărul vizualizărilor creşte în funcţie de numărul distribuirilor pe Facebook, aşa că faceţi o faptă bună şi share-uiţi. 😁

Îmi doresc un an 2018 cu linişte, dar nu oricum. Pentru că, în ciuda unor voci de la vârful ţării, care spun că pentru unii protestele au devenit un stil de viaţă, eu ştiu că nu de plăcere ieşim pe străzi indiferent de vreme şi nu de prea mult bine strigăm până răguşim. Fiecare dintre cei care protestează are o familie, un job, hobby-uri, şi cu toţii am prefera să ne petrecem serile într-un mod mai liniştit. Doar că nu putem fi indiferenţi la încercările unora de a distruge ţara în care şi noi, ne scuzaţi, vrem să trăim.

Aşa că vreau ca în 2018 justiţia să poată lucra după legi corecte şi echidistante, şi să lucreze mult, mult de tot. Vreau curăţenie în lumea politică, în administraţie, în lumea medicală şi în societate, în general. Vreau ca cei vinovaţi să plătească. Vreau ca cei care se ştiu cu musca pe căciulă să facă un pas înapoi şi să-i lase în faţă pe cei curaţi, pe cei responsabili, pe cei competenţi. Vreau să rămânem în UE şi să fim în continuare convinşi că acolo e locul nostru. Şi, deşi nu mă gândesc să candidez la vreun titlu de miss 😄, vreau pace în lume. Iar pentru mine, personal, vreau sănătate, vreau să pot să scriu cât mai mult, să citesc mai mult decât în 2017, să învăţ o meserie nouă şi o limbă străină. Şi, oriîncotro m-ar îndrepta viaţa, vreau să mă simt bine în pielea mea. Ceea ce vă doresc şi vouă.

La mulţi ani! 🎆🎇🎊🎉🎈