Simona Torotcoi
provine dintr-o familie modestă de romi, dintr-un sat din apropierea oraşului
Bistriţa. În perioada 2008-2011 a urmat studiile superioare la Universitatea de
Nord din Baia Mare, iar cu acest prilej i-a întâlnit pe tinerii de la AsociaţiaYoung
Roma Maramureş şi Centre for Social
Transformation. Momentan, este studentă doctorandă în cadrul Central European
University (Budapesta, Ungaria), specializarea Politici Publice.
Începând cu
primul an de studenţie s-a implicat în promovarea educaţiei în rândul comunităţilor
rome maramureşene, iar împreună cu alţi
membri ai grupului Young Roma Maramureş a desfăşurat campanii de informare
referitoare la existenta locurilor destinate tinerilor romi în licee şi
facultăţi, desfăşurând şi multe alte activităţi de voluntariat. După studii a ramas "a support person”
pentru Young Roma, în principal scriind proiecte de finanţare.
 |
| Drd. Simona Torotcoi. Sursa foto: Facebook |
 |
| Drd. Vlad Bardai, activist rom, vorbind despre Holocaustul romilor. Foto: Diana Topan |
În Ţările Române, romii au fost sclavi mai mult de jumătate de
mileniu. Începând cu anul 1942, zeci de mii de romi (cifra oficială este de
aproximativ 25.000) au fost deportaţi în Transnistria, ei fiind consideraţi
ţapii ispăşitori pentru eşecul înregistrat de ţara noastră în drumul său spre
modernizare. Mai mult de jumătate dintre aceştia au fost exterminaţi prin
foame, frig, boli şi violenţe. Mai multe detalii despre istoria tragică a
romilor din ţara noastră puteţi afla urmărind filmul documentar al Centrului
Naţional de Cultură a Romilor, „În numele statului. Holocaustul romilor”, pe
care îl găsiţi AICI .
Fabrica de
fericire: Cât de cunoscută este, în rândul
romilor din România, dar şi al românilor, tragedia deportării romilor în cel
de-Al Doilea Război Mondial?
Simona TOROTCOI: Despre Holocaustul Romilor nu s-a prea scris decât în ultimii
ani, ultimii 20 de ani să zicem, în lucrările existente se făcea referire la
Romi însă sporadic. Se poate citi, în scrierile supravieţuitorilor evrei (conf.
Elie Wiesel) şi romi (conf. Ceija Stojka) despre diferite
episoade şi incidente legate de soarta
Romilor în lagăre, însă doar recent putem vedea o conturare a situaţiei.
 |
| Ribana Fuzi, pregătind expoziţia despre Holocaustul romilor. Foto: Diana Topan |
În şcoli,
profesorii pun foarte puţin accent pe acest aspect. Anul acesta, nepotul meu,
care este acum în clasa a VIII-a, a avut la şcoală o mini-prezentare despre
Holocaust şi a rămas surprins când i-am povestit despre soarta romilor în cel
de-Al Doilea Război Mondial. Un procentaj foarte mic de romi educaţi, romi intelectuali
unii dintr-o generaţie mai tânără, deschisă cunoaşterii şi activismului civic,
cunosc momentele cheie din istoria naţională şi internaţională a romilor, însă
nu exclud ca şi populaţia romă de rând să cunoască aceste lucruri, mai ales că
istoria orală în rândul romilor este un fenomen des întâlnit.
De exemplu, am fost
surprinsă acum câţiva ani când mă uitam la un film cu mama, că bunicul meu din
partea tatălui a fost deportat, alaturi de alţi romi, femei şi bărbaţi, în
Ungaria. Am aflat, mai târziu, mai multe de la tatăl meu, care îmi spunea cum
bunicul a fugit de la „stăpânii lui” şi s-a întors acasă într-o iarnă, înainte
de Crăciun, mâncând struguri îngheţaţi de prin viile neculese.
Pentru tinerii romi
(privilegiaţi) există şansa de a participa la foarte multe seminarii şi
workshop-uri internaţionale care intenţionează să îi stimuleze pe tineri să fie
mult mai implicaţi în a-şi cunoaşte istoria şi să se implice în viaţa publică
şi politică a comunităţilor din care fac parte, inclusiv prin comemorări,
acţiuni civice, petiţii. Toate aceste eforturi ale tinerilor romi şi ne-romi au
făcut ca data de 2 August să fie recunoscută de Parlamentul European ca fiind
Ziua Memorială a Holocaustului European al Romilor.
În rândul românilor,
nu ştiu cât de cunoscută este această perioadă a istoriei. Majoritatea
prietenilor români pe care îi am au ştiut câte ceva şi se arată mereu interesaţi
de subiect.
 |
| Imagine de la evenimentul de la Biblioteca judeţeană. Foto: Diana Topan |
Fabrica de
fericire: Crezi că majoritarii din România ar fi mai puţin rasişti dacã ar
cunoaşte mai îndeaproape greutăţile la care comunitatea romă a fost supusă în
trecut, cum ar fi sclavia şi acest episod din Al Doilea Război Mondial?
Simona TOROTCOI: Cazurile
recente în care diaspora românescă condamnă denumirea de „rom” (din
"Doma", om) a romilor (şi nu "ţigan"- gr. de neatins) sub
pretextul că această denumire creează confuzie cu cuvantul "român",
sugerează faptul că o mare parte dintre majoritari nu cunosc faptul că romii nu
există doar în România, ci în toată lumea,
în special în Europa Centrală şi de Est, şi tot romi se numesc.
Există foarte multe
persoane care cunosc aceste evenimente tragice, însă care vin cu argumente
pentru susţinerea unui punct de vedere
diferit faţă de ceea ce este dovedit
istoric. Mai există o altă categorie, care, de asemenea, cunoaşte detaliile istorice,
situaţia actuală a comunităţilor de romi, care, însă, vrea doar să dea impresia
că vine în sprijinul comunităţilor de Romi, iar în realitate nu face decât să
fie rasistã şi să reproducă anumite prejudecăţi.
Într-adevăr, în
România nu există un spaţiu de dialog în comunitatea din care facem parte în
general. Nici măcar din punct de vedere politic, pentru o cauză comună. O
comunitate nu se poate angaja în dialog cu ceilalţi membri ai societăţii,
pentru ca nu există un spaţiu care să faciliteze astfel de discuţii.
În ceea ce priveşte
comunitatea romă, pe de o parte există o frică venită din partea majoritarilor
în încercarea de a dialoga cu "celalalt", iar pe de altă parte, nici
unele comunităţi de romi nu sunt deschise spre dialog – cum pot eu comunica cu
un decident majoritar, când sunt evacuat din casa în care am trăit o viaţă, cum
să îmi las copiii la şcoală, când se plâng că sunt facuţi "ciori",
"brazilieni", "ţigani împuţiţi" ş.a.m.d.?
Consider că în
primul rând trebuie ca istoria romilor şi a altor minorităţi din România (e.g.
armeană) să fie inclusă în programa de învăţământ şi tratată ca atare de
cadrele didactice. Copiii romi trebuie să fie trataţi egal în clasă, astfel
încât copiii majoritari să înţeleagă de mici că rasismul nu e sănătos. De
asemenea, cred că pe lângă politicile educaţionale, ar fi nevoie de acţiuni în
alte sectoare, precum sănătate, justiţie, astfel încât factorii de decizie să renunţe
la discursul instigator împotriva romilor şi a altor comunităţi, pentru a se
reduce incidenţa atitudinilor negative.
Fabrica de
fericire: Ce crezi că se poate face şi cine ar trebui să acţioneze pentru ca pe
viitor să nu se mai repete astfel de acţiuni criminale împotriva unei
comunităţi, în speţă cea romă?
Simona TOROTCOI: Fiecare
dintre noi este expus unei alegeri în viaţa de zi cu zi. Fiecare
alege cum îl/o tratează pe celălalt/ă. Consider că fiecare individ poate aduce
o mică schimbare. Înfruntă-ţi prejudecăţile, cunoaşte-i pe cei din jur,
confruntă nedreptăţile făcute romilor.
Călătoresc mult pe
ruta Bistriţa-Budapesta cu microbusul, şi de fiecare dată aud câte o remarcă de
la vreun pasager despre romi. Îi confrunt, le cer explicaţii, şi se scuză, însă
tot cu un argument rasist... Depinde de fiecare dintre noi ce alegem să facem
în astfel de momente.
Cred cu tărie că
evenimente ca cel de ieri, sau cel de anul trecut din 20 februarie, reprezintă
paşi mărunţi către o societate care cunoaşte şi care începe să conlucreze.
Astfel de evenimente au, pe de o parte, un impact asupra tinerilor romi - îşi
cunosc istoria şi cauzele social-politice ale situaţiei curente, pe de altă
parte se creează un spaţiu de dialog cu majoritarii.
 |
| Imagine de la evenimentul de la Biblioteca judeţeană. Foto: Diana Topan |
Fabrica de
fericire: O modalitate prin care comunitatea romă poate deveni mai apreciată şi
mai respectată sunt exemplele de oameni din rândurile ei care sunt bine educaţi
şi care au o carieră exemplară. Tu eşti unul dintre aceşti oameni. Ţi-a fost
greu să ajungi doctorandă? Crezi că ţi-a fost mai greu decât altora, pentru că
eşti de etnie romă?
Simona TOROTCOI: Pot
spune că experienţa mea de studentă (romă) în România nu a fost diferită faţă
de cea a colegilor mei. Uimiţi au fost unii colegii de cămin, ba chiar şi unii
din grupa mea de la universitate să vada "o ţigancă care a ajuns aşa
departe", fapt care pentru mine nu înseamnă nimic altceva decât
normalitate şi norocul de a nu fi discriminată, intimidată, ci îndrumată şi
încurajată. Experinţa altor studenţi de etnie romă ne spune totuşi despre
prejudecăţile şi stereotipurile cu care aceştia se confruntă în mediul academic
românesc. (Cred ca Agenţia Împreună a surprins bine acest fenomen în campania
lor #impreunalauniversitate).
În schimb, experienţa
de studentă româncă de etnie romă în Ungaria a fost diferită. Studiind într-un
mediu academic internaţional, care are anumite valori şi principii, cu studenţi
din toate colţurile lumii (Etiopia, Columbia, SUA, Korea etc.), nu am fost
privită diferit faţă de colegii mei, eram toţi egali, fiecare doream să ştim
cât mai multe despre cultura celuilalt, în unele cazuri era prima oară când
întâlneam pe cineva din acea ţară. Mai mult, în Ungaria, datorită Programelor
Roma Access, eram aproximativ 50 de tineri romi în universitate, unii dintre ei
studenţi masteranzi sau doctoranzi, împreună am reuşit să avem o viaţă
studenţească destul de fructuoasă, cu seminarii, seri de film, dezbateri, acţiuni
caritabile, dar şi voluntariat sau alte evenimente.
Niciun comentariu: