De Ziua Internaţională a Victimelor Holocaustului, activista romă drd. Simona Torotcoi propune studierea istoriei minorităţilor în şcoli - Fabrica de fericire

sâmbătă, 27 ianuarie 2018

De Ziua Internaţională a Victimelor Holocaustului, activista romă drd. Simona Torotcoi propune studierea istoriei minorităţilor în şcoli

Simona Torotcoi provine dintr-o familie modestă de romi, dintr-un sat din apropierea oraşului Bistriţa. În perioada 2008-2011 a urmat studiile superioare la Universitatea de Nord din Baia Mare, iar cu acest prilej i-a întâlnit pe tinerii de la AsociaţiaYoung Roma Maramureş şi  Centre for Social Transformation. Momentan, este studentă doctorandă în cadrul Central European University (Budapesta, Ungaria), specializarea Politici Publice.
Drd. Simona Torotcoi. Sursa foto: Facebook
Începând cu primul an de studenţie s-a implicat în promovarea educaţiei în rândul comunităţilor rome maramureşene, iar
  împreună cu alţi membri ai grupului Young Roma Maramureş a desfăşurat campanii de informare referitoare la existenta locurilor destinate tinerilor romi în licee şi facultăţi, desfăşurând şi multe alte activităţi de voluntariat.  După studii a ramas "a support person” pentru Young Roma, în principal scriind proiecte de finanţare.
Drd. Vlad Bardai, activist rom, vorbind despre Holocaustul romilor. Foto: Diana Topan
Unul dintre proiectele scrise de Simona pentru Young Roma Maramureş este „Marginalizarea şi ostracizarea romilor în trecut şi prezent”, în cadrul căruia vineri, 26 ianuarie, în ajunul Zilei Internaţionale a Victimelor Holocaustului, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, s-a desfăşurat un eveniment care a inclus o prezentare a contextului şi desfăşurării Holocaustului romilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, realizată de drd. Vlad Bardai, activist rom, precum şi o expoziţie cu fotografii de arhivă şi documente legate de acest tragic episod. Documentarea expoziţiei, care poate fi vizitată la Cabinetul de medalistică până în data de 30 ianuarie, a fost realizată de echipa Young Roma Maramureş, coordonată de Ribana Fuzi.
În Ţările Române, romii au fost sclavi mai mult de jumătate de mileniu. Începând cu anul 1942, zeci de mii de romi (cifra oficială este de aproximativ 25.000) au fost deportaţi în Transnistria, ei fiind consideraţi ţapii ispăşitori pentru eşecul înregistrat de ţara noastră în drumul său spre modernizare. Mai mult de jumătate dintre aceştia au fost exterminaţi prin foame, frig, boli şi violenţe. Mai multe detalii despre istoria tragică a romilor din ţara noastră puteţi afla urmărind filmul documentar al Centrului Naţional de Cultură a Romilor, „În numele statului. Holocaustul romilor”, pe care îl găsiţi AICI .

Fabrica de fericire:  Cât de cunoscută este, în rândul romilor din România, dar şi al românilor, tragedia deportării romilor în cel de-Al Doilea Război Mondial? 
Simona TOROTCOI: Despre Holocaustul Romilor nu s-a prea scris decât în ultimii ani, ultimii 20 de ani să zicem, în lucrările existente se făcea referire la Romi însă sporadic. Se poate citi, în scrierile supravieţuitorilor evrei (conf. Elie Wiesel) şi romi (conf. Ceija Stojka) despre diferite episoade şi incidente  legate de soarta Romilor în lagăre, însă doar recent putem vedea o conturare a situaţiei. 
Ribana Fuzi, pregătind expoziţia despre Holocaustul romilor. Foto: Diana Topan

În şcoli, profesorii pun foarte puţin accent pe acest aspect. Anul acesta, nepotul meu, care este acum în clasa a VIII-a, a avut la şcoală o mini-prezentare despre Holocaust şi a rămas surprins când i-am povestit despre soarta romilor în cel de-Al Doilea Război Mondial. Un procentaj foarte mic de romi educaţi, romi intelectuali unii dintr-o generaţie mai tânără, deschisă cunoaşterii şi activismului civic, cunosc momentele cheie din istoria naţională şi internaţională a romilor, însă nu exclud ca şi populaţia romă de rând să cunoască aceste lucruri, mai ales că istoria orală în rândul romilor este un fenomen des întâlnit.

De exemplu, am fost surprinsă acum câţiva ani când mă uitam la un film cu mama, că bunicul meu din partea tatălui a fost deportat, alaturi de alţi romi, femei şi bărbaţi, în Ungaria. Am aflat, mai târziu, mai multe de la tatăl meu, care îmi spunea cum bunicul a fugit de la „stăpânii lui” şi s-a întors acasă într-o iarnă, înainte de Crăciun, mâncând struguri îngheţaţi de prin viile neculese.  

Pentru tinerii romi (privilegiaţi) există şansa de a participa la foarte multe seminarii şi workshop-uri internaţionale care intenţionează să îi stimuleze pe tineri să fie mult mai implicaţi în a-şi cunoaşte istoria şi să se implice în viaţa publică şi politică a comunităţilor din care fac parte, inclusiv prin comemorări, acţiuni civice, petiţii. Toate aceste eforturi ale tinerilor romi şi ne-romi au făcut ca data de 2 August să fie recunoscută de Parlamentul European ca fiind Ziua Memorială a Holocaustului European al Romilor.

În rândul românilor, nu ştiu cât de cunoscută este această perioadă a istoriei. Majoritatea prietenilor români pe care îi am au ştiut câte ceva şi se arată mereu interesaţi de subiect. 
Imagine de la evenimentul de la Biblioteca judeţeană. Foto: Diana Topan


Fabrica de fericire: Crezi că majoritarii din România ar fi mai puţin rasişti dacã ar cunoaşte mai îndeaproape greutăţile la care comunitatea romă a fost supusă în trecut, cum ar fi sclavia şi acest episod din Al Doilea Război Mondial?
Simona TOROTCOI: Cazurile recente în care diaspora românescă condamnă denumirea de „rom” (din "Doma", om) a romilor (şi nu "ţigan"- gr. de neatins) sub pretextul că această denumire creează confuzie cu cuvantul "român", sugerează faptul că o mare parte dintre majoritari nu cunosc faptul că romii nu există doar în România, ci în toată lumea,  în special în Europa Centrală şi de Est, şi tot romi se numesc.

Există foarte multe persoane care cunosc aceste evenimente tragice, însă care vin cu argumente pentru susţinerea  unui punct de vedere diferit faţă de ceea ce este  dovedit istoric. Mai există o altă categorie, care, de asemenea, cunoaşte detaliile istorice, situaţia actuală a comunităţilor de romi, care, însă, vrea doar să dea impresia că vine în sprijinul comunităţilor de Romi, iar în realitate nu face decât să fie rasistã şi să reproducă anumite prejudecăţi. 

Într-adevăr, în România nu există un spaţiu de dialog în comunitatea din care facem parte în general. Nici măcar din punct de vedere politic, pentru o cauză comună. O comunitate nu se poate angaja în dialog cu ceilalţi membri ai societăţii, pentru ca nu există un spaţiu care să faciliteze astfel de discuţii.
În ceea ce priveşte comunitatea romă, pe de o parte există o frică venită din partea majoritarilor în încercarea de a dialoga cu "celalalt", iar pe de altă parte, nici unele comunităţi de romi nu sunt deschise spre dialog – cum pot eu comunica cu un decident majoritar, când sunt evacuat din casa în care am trăit o viaţă, cum să îmi las copiii la şcoală, când se plâng că sunt facuţi "ciori", "brazilieni", "ţigani împuţiţi"  ş.a.m.d.? 
Consider că în primul rând trebuie ca istoria romilor şi a altor minorităţi din România (e.g. armeană) să fie inclusă în programa de învăţământ şi tratată ca atare de cadrele didactice. Copiii romi trebuie să fie trataţi egal în clasă, astfel încât copiii majoritari să înţeleagă de mici că rasismul nu e sănătos. De asemenea, cred că pe lângă politicile educaţionale, ar fi nevoie de acţiuni în alte sectoare, precum sănătate, justiţie, astfel încât factorii de decizie să renunţe la discursul instigator împotriva romilor şi a altor comunităţi, pentru a se reduce incidenţa atitudinilor negative.

Fabrica de fericire: Ce crezi că se poate face şi cine ar trebui să acţioneze pentru ca pe viitor să nu se mai repete astfel de acţiuni criminale împotriva unei comunităţi, în speţă cea romă? 
Simona TOROTCOI: Fiecare dintre noi este expus unei alegeri în viaţa de zi cu zi. Fiecare alege cum îl/o tratează pe celălalt/ă. Consider că fiecare individ poate aduce o mică schimbare. Înfruntă-ţi prejudecăţile, cunoaşte-i pe cei din jur, confruntă nedreptăţile făcute romilor.
Călătoresc mult pe ruta Bistriţa-Budapesta cu microbusul, şi de fiecare dată aud câte o remarcă de la vreun pasager despre romi. Îi confrunt, le cer explicaţii, şi se scuză, însă tot cu un argument rasist... Depinde de fiecare dintre noi ce alegem să facem în astfel de momente.
Cred cu tărie că evenimente ca cel de ieri, sau cel de anul trecut din 20 februarie, reprezintă paşi mărunţi către o societate care cunoaşte şi care începe să conlucreze. Astfel de evenimente au, pe de o parte, un impact asupra tinerilor romi - îşi cunosc istoria şi cauzele social-politice ale situaţiei curente, pe de altă parte se creează un spaţiu de dialog cu majoritarii.  
Imagine de la evenimentul de la Biblioteca judeţeană. Foto: Diana Topan

Fabrica de fericire: O modalitate prin care comunitatea romă poate deveni mai apreciată şi mai respectată sunt exemplele de oameni din rândurile ei care sunt bine educaţi şi care au o carieră exemplară. Tu eşti unul dintre aceşti oameni. Ţi-a fost greu să ajungi doctorandă? Crezi că ţi-a fost mai greu decât altora, pentru că eşti de etnie romă?
Simona TOROTCOI: Pot spune că experienţa mea de studentă (romă) în România nu a fost diferită faţă de cea a colegilor mei. Uimiţi au fost unii colegii de cămin, ba chiar şi unii din grupa mea de la universitate să vada "o ţigancă care a ajuns aşa departe", fapt care pentru mine nu înseamnă nimic altceva decât normalitate şi norocul de a nu fi discriminată, intimidată, ci îndrumată şi încurajată. Experinţa altor studenţi de etnie romă ne spune totuşi despre prejudecăţile şi stereotipurile cu care aceştia se confruntă în mediul academic românesc. (Cred ca Agenţia Împreună a surprins bine acest fenomen în campania lor #impreunalauniversitate). 

În schimb, experienţa de studentă româncă de etnie romă în Ungaria a fost diferită. Studiind într-un mediu academic internaţional, care are anumite valori şi principii, cu studenţi din toate colţurile lumii (Etiopia, Columbia, SUA, Korea etc.), nu am fost privită diferit faţă de colegii mei, eram toţi egali, fiecare doream să ştim cât mai multe despre cultura celuilalt, în unele cazuri era prima oară când întâlneam pe cineva din acea ţară. Mai mult, în Ungaria, datorită Programelor Roma Access, eram aproximativ 50 de tineri romi în universitate, unii dintre ei studenţi masteranzi sau doctoranzi, împreună am reuşit să avem o viaţă studenţească destul de fructuoasă, cu seminarii, seri de film, dezbateri, acţiuni caritabile, dar şi voluntariat sau alte evenimente.

Niciun comentariu:

@diana.topan