Bătaie electorală - Fabrica de fericire

joi, 4 iulie 2019

Bătaie electorală



Anunț important pentru țară: urmează un scrutin hotărâtor pentru soarta noastră. Oana Enășel și Răzvan Teodorescu, supranumiți Povestitorii de sub stele, ne provoacă să ne luăm soarta în mâini. Astfel, în noaptea de vineri spre sâmbătă (5/6 iulie 2019), pe pagina Povești sub stele va fi postat un poll, unde vom putea vota noi înșine unul dintre filmele care urmează să fie proiectate la Teatrul de Vară. Dacă toate merg bine și vremea ține cu cinefilii, vom vota filmul de vineri, 12 iulie, ora 22; în caz de vijelii, grindină sau chiar ninsoare (că nu se știe niciodată), filmul va fi reprogramat.
Bun, trag concluzia că ne aflăm deja în plină campanie electorală, motiv pentru care vă anunț că susțin filmul "Marele Gatsby", chiar dacă aș fi preferat varianta cu inegalabilul Robert Redford. Până pe 12 iulie aveți timp să citiți și cartea, în caz că nu ați făcut-o deja. Vă asigur că nu o veți uita prea ușor. 😏
Și ca oferta să fie de nerefuzat, aflați că pe lângă limonadă, Prosecco și popcorn, de acum înainte la Povești sub stele vom beneficia și de hamace. Eu cred că nici nu mai plec acasă!
Ne vedem mâine seară, la filmul cu dragoste și gloanțe.






COMUNICAT DE PRESĂ

Povești sub stele vă anunță programul proiecțiilor din luna iulie 2019. Luna aceasta vă invităm să alegeți filmul pe care doriți să îl vizionăm împreună vineri, 12 iulie, la Teatrul de vară băimărean.

Povești sub stele, vă prezintă filmele pe care le veți putea urmări în serile de vineri ale lunii iulie, la Teatrul de vară băimărean. Așa cum v-am obișnuit deja, programul cuprinde comedii și filme de acțiune tip blockbuster, perfecte pentru o seară de vineri alături de prieteni, dar și un film clasic și unul de animație.
Vineri, 5 iulie, ora 22,00 – Kiss Kiss, Bang Bang (SUA, 2005);
Vineri, 12 iulie, ora 22,00 – Voi alegeți filmul! ;
Vineri, 19 iulie, ora 22,00 – Smallfoot (SUA, 2018);
Vineri, 26 iulie, ora 22,00 – Singin’ in the Rain (SUA, 1952).
Vă ascultăm sugestiile și, cu fiecare eveniment, încercăm să ne apropiem cât mai mult de preferințele voastre. Astfel, al doilea film al lunii iulie va fi unul ales de publicul nostru. Vă propunem o listă cu patru titluri din care vă invităm să alegeți.
* Shaft (SUA, 2019);
* The Great Gatsby/ Marele Gatsby (SUA, 2013);
* Tag/ Tag: Dă-o mai departe (SUA, 2018);
* The Mule/ Curierul traficanților (SUA, 2018).
Așteptăm răspunsul vostru în sondajul de pe pagina de Facebook Povești sub stele, dar și prin mesaje sau e-mail (povestisubstele@gmail.com) până marți, 9 iulie, ora 12,00. Vă încurajăm să ne transmiteți cât mai multe reacții pentru a ne putea adapta gusturilor voastre.
Pentru a desăvârși experiența cinematografică, ni se alătură brandul românesc de hamace născut și cusut în familie, Yoummock Hammocks. Continuăm colaborarea cu prietenii noștri de la Glam Events, de la care puteți cumpăra limonadă proaspătă, popcorn și prosecco. Ne bucurăm de ajutorul voluntarilor de la Asociația DEIS. Partenerul nostru media este Social FM.
La fel ca până acum, pe pagina de Facebook Povești sub stele găsiți descrierea filmului, trailerul, dar și informații privind eventualele modificări. De asemenea, pentru a oferi informații într-un mod cât mai rapid și accesibil, totul e la un click distanță: prin scanarea codului QR de pe afișe sau biletele de intrare la film, dar și pe Instagram.
Deoarece desfășurarea evenimentelor depinde de condițiile meteo, în cazul vremii nefavorabile proiecțiile vor respecta planificarea anunțată, iar titlurile neproiectate vor fi reprogramate în luna august. Prețul unui bilet este 10 lei și poate fi cumpărat de la intrarea în amfiteatru, înainte de eveniment. Copiii însoțiți de părinți beneficiază de intrare gratuită.

Niciun comentariu:

@diana.topan