Pentru
prima oară, după 12 ani în care a adus bucurie fetelor și
femeilor din Baia Mare, Târgul Mărțișor cu dor se va desfășura
într-un nou spațiu: Galeria Varvedo, strada Crișan nr. 6/1, vizavi
de Turnul Ștefan.
Sunt
o femeie independentă și, sper eu, cu foarte puține prejudecăți.
De aceea, dacă îmi doresc un mărțișor frumos, merg și mi-l
cumpăr singură. Și cumpăr mărțișoare și pentru femeile din
familia mea, sau pentru prietene. Asta nu înseamnă că nu primesc
mărțișoare de la prietenii mei bărbați, dar adevărul este că
cele cumpărate de mine sunt cele mai frumoase.
Am
făcut acest preambul pentru că voiam să vă spun că, până la
apariția Târgului „Mărțișor cu dor”, nu prea aveai în Baia
Mare un loc de unde să cumperi mărțișoare frumoase. Pe vremea
comunismului se găseau astfel de mici lucrări de artă la Fondul
Plastic, actualmente Galeria de Artă a Uniunii Artiștilor Plastici.
Mai sunt și acolo mărțișoare realizate de artiști, printre alte
obiecte expuse spre vânzare.
În
rest, spre sfârșitul lui februarie orașul se umple de tonete la
care se vând mărțișoare de prost gust, care mai de care mai
sclipitoare, cele mai multe chinezării, pe care, sincer, mie mi-ar
fi rușine să le port în piept. Astfel de oribilități, însă,
sunt excluse de la Târgul „Mărțișor cu dor”.
Târgul
acesta a fost inițiat de Ileana Danci Horoba, o ceramistă din Baia
Mare despre care am mai scris pe blog și cu alte ocazii.
Mărțișoarele ei sunt mici bijuterii din ceramică, executate cu
migală, delicatețe și bun gust. Dar pentru că ea e o ființă
generoasă, nu s-a rezumat la a-și vinde propriile creații, ci a
creat contextul în care și alți artiști din Baia Mare să își
poată pune în valoare mărțișoarele.
Așa
s-a născut Târgul „Mărțișor cu dor”, pe care poate că în
anii precedenți l-ați vizitat la Biblioteca județeană. Din acest
an, îl găsiți în Centrul Vechi. O altă schimbare este faptul că
va fi un târg de week-end, deschis de vineri, 28 februarie, până
duminică, 1 martie, între orele 9 și 21.
Unele
femei nu știu că faptul că strălucesc, la propriu, nu le face
frumoase. Rochiile cu pietricele sclipitoare, strass-uri
și paiete nu sunt neapărat de bun gust. La fel e și cu
mărțișoarele. Ele nu trebuie să aibă pietricele din sticlă și
poleială aurie ca să atragă atenția. Din contră, ele trebuie să
fie mici opere de artă, unicate sau produse de serie mică, lucrate
manual, în care să se vadă puțin din sufletul artistului. Astfel
de mărțișoare îmi plac. Și doar acestea se califică pentru a fi
prinse pe haina mea.
Știu,
mai este mult până la Mărțișor. Mai avem, până atunci, un
Sfânt Valentin și un Dragobete. Și multe zile de muncă. Voiam
doar să vă spun că „Mărțișor cu dor” are casă nouă. Și
multe modele noi de mărțișoare. Ba chiar și artiști pe care nu
i-ați mai văzut în Baia Mare.
Dar
despre toate astea, vă voi povesti în zilele următoare.
Niciun comentariu: