 |
| Foto: Lucian Petru GOJA |
după-amiază de primăvară târzie
vântul cutreiera străzile oraşului pustiu
pungi şi hârtii zburau la nivelul unui cap de om
mă hotărâsem să plec de acasă
deşi ştiam că pentru mine era prea târziu
m-am dus la capătul oraşului
chiar lângă benzinăria noastră
am întins mâna am ridicat degetul mare
vântul îmi ridica poalele rochiei de mătase
alegerea mea a fost deja făcută îmi spuneam
de acum nu voi mai privi în urmă
voi urca în prima maşină care opreşte
a fost să fie un poliţist în civil
cu bască şi tricou unsuros
aveam 42 de ani eram gata pentru un nou început
la care nu ştiam dacă mai aveam dreptul
cerul era din bumbac murdar vântul îmi sufla prin păr
poliţistul făcea conversaţie eu mormăiam ceva
cu gândul la anii trecuţi prea repede
cerul avea ridurile de pe dosul mâinii unei femei
care nu regretă nimic din viaţa ei
poliţistul gesticula îmi atingea braţul
cerul era ca o rană putredă şi măruntaiele mele sângerau
jumătatea mea de pat rece
tu probabil te trezeai chiar atunci
să mergi în schimbul de noapte
citeai biletul de pe pernă
înjurai printre dinţi sau poate erai indiferent
cerul era indigo ca sticla unei scrumiere poliţistul
oprea într-o parcare pustie să se uşureze
apoi i-am simţit cărnurile jilave mirosul
de transpiraţie greutatea apăsându-mi sânii
faţa strivită în pântecele lui larg
te vedeam pe tine legănându-te deasupra mea
ca un vapor pe valuri
te auzeam icnind de plăcere
în ultima noastră noapte împreună
mă auzeam spunându-ţi că noi nu ne mai iubim doar mergem înainte
ca nişte câini sălbăticiţi şi flămânzi
mi-am strâns fălcile într-un spasm dureros
până când am simţit pe limbă un val cald şi sărat
cerul era ca o gaură în pământ
pieptul mi s-a umplut de mirosul putred al pădurii
am alergat pe drum şi am văzut un câine jigărit
i-am strigat cuţu cuţu s-a luat după mine
atunci pleacă auzeam în urechi n-ai decât să pleci
apoi un ţiuit prelung de aparat defect
miros de transpiraţie în nări sânge lipicios pe sâni
un bărbat la marginea drumului uitându-se lung la mine
hey păpuşe ce faci singură la ora asta?
du-te naibii am mârâit apoi am luat-o la fugă
luna strălucea lasciv ca limba unui bărbat flămând
mi-am strâns puloverul peste pieptul bubuind am mărit pasul
drumul ăsta nu duce nicăieri îmi spunea vocea
din capul meu nu-i nimic
nicăieri e mai bine decât undeva.
Niciun comentariu: