 |
oasele craniului ascund un port
alei încețoșate pe care se plimbă alene
oameni de toate vârstele
cască visează la ziua de mâine la
somnul neîntrerupt de datorii absurde
prin neguri alunecă un murmur
cu destinații necunoscute
bărcuțe foi veline mâzgălite
un du-te-vino ca un
film de dragoste nordic
niciuna nu rămâne
cerneala cuvintelor face marea mai albastră
peștii tac: știu prea multe secrete
ne privim cu subînțeles
gravi ca sunetul pașilor pe ponton
discreția e cheia supraviețuirii
uneori ne apucă plânsul
marea se umflă de prea multe lacrimi
supărată ca o mamă când
copiilor li se face o nedreptate
bărcuțele de hârtie se scufundă
un salt în gol niciun gând
înghit poveste după poveste de parcă
o mulțime de prieteni mi s-ar destăinui
pe patul de moarte.
Niciun comentariu: