 |
| FOTO: Lucian Petru GOJA |
nu mai e nimic de făcut
mă zgâiesc la liniile din palmă au forma chipului tău
și nu știu dacă e ceață afară
sau doar în capul meu
nu știu dacă tu îmi lipsești
sau chiar eu, cea din conversațiile cu tine
imaginez dialoguri aprinse
tu mă contrazici ca pe vremuri
cu zâmbetul în colțul buzelor
eu mă revolt îmi reprim îmbrățișarea
care îmi doarme pe brațe
distanța dintre noi țipă de singurătate
talpa atinge talpa în așternuturile reci
voce peste voce se culcă pe perna plină de vise
privire peste privire se așază cu un clinchet de mecanism închis
aici e casa mea spune inima
fixată perfect într-o cutie în formă de inimă
cutia de carne moale pulsează
în ritmul amintirilor noastre.
Niciun comentariu: