Priveam amândoi lacul înghețat
imaginea ta se făcea bocnă pe retină
mă cocoșam sub greutatea ei
sunt o femeie gârbovită prea devreme
îmbrățișez perna înainte să adorm
tot mai rar pe măsură ce trăsăturile tale se estompează
lăsând locul unui tu idealizat
o pată de lumină ca lămâia
ce picură în suflet strângându-l
precum un melc în cochilia lui.
Aici înăuntru frigul e casant
ca la ciocnirea a două iceberguri
numai că noi trecem unul pe lângă altul
fără să ne atingem.
Amintiri duhnind a formol
sentimente peste care îndes perna rațiunii
trebuie să ai răbdare, îmi spun
doar timpul are sabia cu rubine
pentru lovitura de grație.
Niciun comentariu: